Cel mai așteptat eveniment al toamnei, FestiFall 2025, care se va desfăşura în perioada 10 – 12 octombrie, aduce cu sine o serie de restricții de circulație în zona centrală a Oradiei.

Pentru buna desfășurare a evenimentului și siguranța publicului, Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier a instituit mai multe restricții temporare de trafic. Astfel, în Piaţa Unirii, traficul auto va fi interzis de azi, 8 octombrie, ora 8.00, până marți, 14 octombrie, ora 7.00.

Pe strada Independenței, traficul auto va fi interzis vineri, 10 octombrie, sâmbătă, 11 octombrie, și duminică, 12 octombrie, între orele 18.00 – 00.00. Accesul în parcarea supraetajată din zonă va fi permis, cu posibilitatea întoarcerii pe aceeași stradă până la intersecția cu str. Piața 1 Decembrie.

În Piața Regele Ferdinand, accesul pe strada Iosif Vulcan va fi restricționat vineri, 10 octombrie, sâmbătă, 11 octombrie, și duminică, 12 octombrie, între orele 18.00 – 00.00. De asemenea, va fi restricționat accesul de pe Podul Sfântul Ladislau și strada Libertății.

Podul Sfântul Ladislau va fi închis circulației auto vineri, 10 octombrie, între orele 18.00 – 00.00, precum și sâmbătă, 11 octombrie, și duminică, 12 octombrie, între orele 14.00 – 00.00.

„Pentru siguranța și fluidizarea circulației pietonale, traseele de acces și deplasare vor include următoarele străzi și locații: podul Sfântul Ladislau, strada Independenței, strada Primăriei, strada Vasile Alecsandri, strada Mihai Pavel, Piața Emanuil Gojdu, Piața 1 Decembrie, strada Teatrului, strada Iosif Vulcan, strada Patrioților, Calea Republicii, strada Libertății. Mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm la evenimentele din cadrul FestiFall 2025”, menţionează primăria Oradea.