Viceprimarul Vasile Birta, a făcut, pentru CRIŞANA o trecere în revistă a principalelor investiții derulate pe raza comunei Pocola, în ultima perioadă.
Titlurile zilei
-
Lucrări care pot fi realizate prin notificare, aviz de amplasare sau fără formalități - Noi reguli în domeniul construcțiilor
Modificările legislative din domeniul construcţiilor au intrat în vigoare în luna august 2026, prin Legea nr. 169/2026 și normele metodologice de aplicare a acesteia. Noul cadru legislativ simplifică procedurile pentru o serie de intervenții, care pot fi realizate în baza unei notificări, a unui aviz de amplasare sau, în anumite situații, fără formalități administrative prealabile.
-
Sesizarea admisă pe legea prin care o comună bihoreană devine zonă cu resurse turistice - Cociuba Mare pică la CCR!
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis miercuri sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice, au precizat oficiali ai CCR, citați de Agerpres.
-
A3 Chiribiș-Suplacu de Barcău - Din avion acum, pe 1 decembrie la volan
Imagini spectaculoase au fost publicate pe facebook de Asociația Pro Infrastructură, care atrage atenția asupra impactului pozitiv, dar și negativ pe care o autostradă îl are asupra mediului și a comunităților locale.
-
La așezământul monahal din Roșia - Prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, 11 octombrie 2026, la așezământul monahal „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Roșia, dependent de Sfânta Mănăstire Izbuc, se vor săvârși prima Sfântă Liturghie și Taina Sfântului Maslu.
-
În perioada 7 - 13 octombrie, modificări la traseele liniilor de autobuz
Pentru buna desfăşurare a evenimentelor organizate în cadrul Festi Fall Oradea 2026 în Piaţa Unirii, traseele liniilor de autobuz se modifică, ȋncepând de miercuri, 7 octombrie, până marţi, 13 octombrie.
-
Tradițiile Bihorului, în centrul Oradiei - Higheghe și vin
Peste 1.000 de dansatori din mai multe zone ale județului Bihor au participat, recent, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin” de la Oradea, organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor, cu susținerea Consiliului Județean Bihor și a Primăriei Municipiului Oradea.
Documentaţie actualizată. Viitorul drum de legătură, către viitoarea A3 - Traseu deviat spre autostradă
Consiliul Local Oradea a aprobat joi, 19 iulie, în şedinţă extraordinară, actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru drumul de legătură dintre Centura Oradea şi Autostrada Transilvania, necesară din cauza mutării locației inițiale a nodului rutier și a spațiului de servicii. Valoarea totală a investiției este de 719,5 milioane lei şi va fi realizată de CNAIR din fonduri europene.
- 22 Iulie 2018
- Citeste
Strada Ogorului - Un nou drum colector pentru șoseaua de centură
În cadrul şedinţei Consiliului Local de joi, 19 iulie 2018, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai investiției „Drum colector aferent drumului de centură (str. Ogorului) între str. Liviu Borcea și str. Ciheiului”.
- 20 Iulie 2018
- Citeste
20 iulie 1927. Moartea Regelui Ferdinand
Dacă domnitorul şi apoi regele Carol a întruchipat ideea de independenţă a ţării, Ferdinand I, înfrângându-se pe sine, a ajutat pe români să-şi desăvârşească patria în hotarele naţiunii. Domnia lui avea să fie însă cu mult mai scurtă decât cea a unchiului său. O boală nemiloasă avea să-l doboare în 1927.
- 20 Iulie 2018
- Citeste
În urma unui scandal provocat de rromi - Autobuz vandalizat pe traseu
În cursul serii de joi, 19 iulie 2018, în jurul orei 21.15, într-un autobuz Solaris, aflat pe traseul liniei 16, în staţia Oradea Plaza, un grup de cetăţeni de etnie rromă, format din doi bărbaţi şi o femeie, au avut o altercaţie.
- 20 Iulie 2018
- Citeste
Pompierii au intervenit în Salonta, Biharia și Cauaceu - Curţi, subsoluri şi drumuri inundate
Precipitaţiile abundente care au căzut, joi, în judeţul Bihor, au dus la inundarea mai multor curţi, subsoluri şi garaje, dar şi a două drumuri naţionale, respectiv DN19E şi DN767 F.
- 20 Iulie 2018
- Citeste
Agenţii poliţiei de frontieră - O nouă promoţie de absolvenţi
În Piaţa Unirii din municipiul Oradea a avut loc azi festivitatea de avansare la primul grad profesional a promoţiei de agenţi de poliţie de frontieră din cadrul Şcolii de profil din Oradea.
- 20 Iulie 2018
- Citeste
Remetea - Proiect de combatere a abandonului școlar
„Măsuri integrate de prevenire a abandonului preșcolar și școlar în comuna Remetea și în municipiul Beiuș, județul Bihor” - aceasta este denumirea celui mai recent proiect care vizează creșterea participării la educație a copiilor proveniți din medii vulnerabile.
- 19 Iulie 2018
- Citeste
La Muzeul oraşului Oradea - Complex cultural - Expoziții temporare și permanente
Muzeul oraşului Oradea - Complex cultural, care are sediul în Cetatea Oradea, pune la dispoziția publicului numeroase expoziţii temporare și permanente. Expozițiile pot fi vizitate de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 - 18.00.
- 19 Iulie 2018
- Citeste
Linia 10 de autobuz, deviată
Lucrările de aşternere a stratului de uzură pe carosabil în zona străzii Barcăului vor afecta circulaţia liniei 10 de autobuz.
- 19 Iulie 2018
- Citeste


