Orădenii sunt invitați să facă o incursiune în timp, într-o perioadă tumultoasă și demult uitată, prin intermediul expoziției „Puncte de vedere. Stereofotografii din timpul Primului Război Mondial”, deschisă, începând de ieri, la Muzeul Orașului Oradea. Expoziția este realizată de Muzeul Național al Ungariei din Budapesta, în colaborare cu Asociația Tanoda, și curatoriată de Katalin Bognár.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Istoria Centenarului, adusă mai aproape de orădeni - Portretele Unirii, din Bihor
Joi, 20 septembrie, în Piaţa Unirii din Oradea, a avut loc vernisajul expoziției stradale „Portrete ale Unirii’’, avându-l ca invitat pe conf. univ. dr. Marius Diaconescu, de la Facultatea de Istorie a Universității din București.
- 20 Septembrie 2018
- Citeste
Aveți idei inovatoare de urbanism - Implicați-vă în amenajarea a două noi spații urbane
Două spații urbane din Oradea vor fi regenerate cu implicarea locuitorilor, folosind în premieră conceptul de dezvoltare co-urbană. Cetățenii din Velența, de la intersecția străzilor Eftimie Murgu și Someșului și cei din Rogerius, zona delimitată de străzile Fagului, Slatinei, Lisabonei și Sovata sunt invitați să se implice.
- 20 Septembrie 2018
- Citeste
Noul pod peste Peţa - Au început lucrările de construcţie
Lucrările la noul pod peste Peţa de lângă Universitatea din Oradea au demarat în această săptămână, miercuri, începând cu turnarea fundației primei culeei a podului, urmând a fi executată cofrarea elevației.
- 20 Septembrie 2018
- Citeste
Aleşd. Acces restricționat în Spital
În urma numeroaselor cazuri de hepatita A apărute în zona Aleșd, reprezentanții Spitalului Orășenesc susțin că s-au implicat și vor continua să se implice în stoparea acestora prin măsuri concrete. Una dintre ele este restricționarea accesului vizitatorilor.
- 20 Septembrie 2018
- Citeste
Lidia Buble, la Oradea - Sărbătoarea Recoltei în Cetate
În perioada 21-23 septembrie, în Cetatea Oradea, se va desfășura o nouă ediție a Sărbătorii Recoltei, eveniment ce va oferi participanților, pe lângă expozițiile cu standuri de produse tradiționale, concerte live cu artiști în vogă, printre care Lidia Buble.
- 20 Septembrie 2018
- Citeste
Filarmonica orădeană își deschide astăzi porțile - Lucrări de mare frumusețe
Filarmonica de Stat Oradea deschide noua stagiune astăzi, 20 septembrie, de la ora 19.00, cu trei lucrări de mare frumusețe, avându-l la pupitrul dirijoral pe maestrul Jankó Zsolt. Solistul invitat al concertului este violonistul Artur Kaganovskiy, aflat pentru a patra oară în orașul de pe Crișul Repede.
- 19 Septembrie 2018
- Citeste
Peste 116 imagini monocrom şi color trimise în concurs - Expoziția „Evreii din Oradea”
Asociația Internațională „Euro Foto Art” a inițiat, în parteneriat cu Comunitatea Evreilor din Oradea și Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor, un proiect de prezentare a comunității evreilor din Oradea, într-o expoziție de artă fotografică. Astfel, în luna august 2018 a fost lansat regulamentul Concursului intitulat „Evreii din Oradea”.
- 19 Septembrie 2018
- Citeste
De astăzi începe - Testarea sistemului RO-ALERT în Bihor
Începând de azi, 20 septembrie, testările în vederea operaționalizării sistemului de avertizare a populației în situații de urgență - RO-ALERT vor viza și unitățile administrativ - teritoriale ale județului Bihor.
- 19 Septembrie 2018
- Citeste
Teatrul pentru Copii și Adolescenți Arcadia - „Regele Smoc de Barbă”, prima premieră din noua stagiune
În sala de spectacole a Teatrului Arcadia, a avut loc, ieri, conferința de presă care anunţă prima premieră a stagiunii 2018/2019: „Regele Smoc de Barbă”, o dramatizare după celebra poveste a Fraților Grimm, realizată de Szabó Attila și tradusă de Florian Silaghi, în regia lui Hanyecz Debelka Róbert.
- 19 Septembrie 2018
- Citeste


