Preşedintele Ion Iliescu a apreciat, ieri, la Bruxelles, că este "încă posibil" ca România să încheie negocierile de aderare la UE înainte de finalul mandatului actualei Comisii Europene în octombrie, în ciuda sarcinilor care revin autorită
Titlurile zilei
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
-
Primăria Oradea - 50 de cupluri au sărbătorit Nunta de Aur
Viceprimarul Teofil Filimon a felicitat miercuri, 11 noiembrie, cele 50 de cupluri prezente în Sala Mare a Primăriei Oradea, cu ocazia evenimentului „Nunta de Aur”.
-
Peste 1.500 de liceeni orădeni au învățat să ia decizii sigure pentru viitorul lor - „Responsabil azi, mâine în siguranță!”
Proiectul „Responsabil azi, mâine în siguranță!”, derulat în perioada august – noiembrie 2026 de către Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, și finanțat de Primăria Municipiului Oradea, prin Fundația „Colonel Ioan Baciu” a polițiștilor bihoreni, a ajuns la final.
Octavian Bara - candidatul umaniştilor?
Deputatul Mihai Bar susţine că încă nu şi-a găsit un partid pentru care să candidaeze pentru fotoliul de primar al Oradiei în alegerile locale din iunie, iar ca independent, consideră că şansele sale de câştig sunt mult diminuate. T
- 27 Martie 2004
- Citeste
Un` te duci tu, PNŢ?
Conducerea Organizaţiei de tineret a PNŢCD va participa la Conferinţa Naţională care se va desfăşura pe 27 martie, la Bucureşti. La acest eveniment sunt invitaţi 300 de delegaţi din ţară şi străinătate, incluzând lideri
- 27 Martie 2004
- Citeste
Tinerii din PRM doresc blocuri în loc de vile
PRM Bihor, prin filială sa de tineret, se luptă pentru obţinerea de locuinţe, pentru tinerii proaspăt căsătoriţi. ``În locul cartierului de vile, care o să se construiască pe calea Clujului, ar fi mult mai bine să se ridice doar blocuri pe
- 27 Martie 2004
- Citeste
Două hectare de teren, vândute în dispreţul legii
Primăria a fost prinsă cu mâţa-n sac Scriam, în urmă cu o lună, despre interesul ciudat al Primăriei Oradea de a înstrăina un teren în suprafaţă de 19.060 mp, situat în Episcopia Bihor, în favoarea SC Damaco Logistic S
- 27 Martie 2004
- Citeste
Cu un pas mai aproape de Franţa...
Ziua Internaţională a Francofoniei a prilejuit organizarea unor manifestări dintre cele mai diverse în majoritatea şcolilor din Oradea. Sub genericul "Didactica ştiinţelor în spaţiul francofoniei", la Colegiul Tehnic "Traian Vuia" şi la Liceul Peda
- 27 Martie 2004
- Citeste
Mai ai chef de carte, când te îndrăgosteşti?
În ceea ce mă priveşte, relaţia de cuplu nu-mi afectează activitatea şcolară. Dimpotrivă, iubirea mă ambiţionează, mă inspiră şi îmi dă putere să merg mereu mai departe. Anca Ciorba Nici pe mine nu mă afe
- 27 Martie 2004
- Citeste
Totti, Samuel şi Emerson, doriţi de Abramovici
Patronul echipei Chelsea, Roman Abramovici, oferă o sută de milioane de dolari pentru jucătorii formaţiei AS Roma, Francesco Totti, Walter Samuel şi Emerson, a anunţat cotidianul "Daily Mirror". Potrivit sursei citate, directorul executiv al grupării londoneze, Pet
- 27 Martie 2004
- Citeste
Nu avem voie să pierdem!
Petrolul Ploieşti - FC Oradea Primele meciuri oficiale susţinute de FC Oradea în acest an n-au adus satisfacţii deosebite suporterilor acestei grupări. Din confruntările cu doi dintre "granzii" campionatului, Rapid şi Dinamo, "roş-albaştrii" nu s-au ale
- 27 Martie 2004
- Citeste
O nouă etapă la tenis de masă
Sala Eternit găzduieşte azi, de la ora 9.00, cea de a III-a etapă a Campionatului Judeţean de tenis de masă, competiţie rezervată juniorilor şi seniorilor. Întrecerea este coordonată Ludovic Sift, fost antrenor al echipei Eternit, beneficiază d
- 27 Martie 2004
- Citeste


