Runda cu numărul trei a returului Diviziei A la fotbal programează marele derby al campionatului, Dinamo-Steaua, întâlnire considerată de mulţi "eternul derby". Mai mult ca în ultimele dăţi, meciul este de "totul sau nimic", ambele beligerante vorbind
Titlurile zilei
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
-
Primăria Oradea - 50 de cupluri au sărbătorit Nunta de Aur
Viceprimarul Teofil Filimon a felicitat miercuri, 11 noiembrie, cele 50 de cupluri prezente în Sala Mare a Primăriei Oradea, cu ocazia evenimentului „Nunta de Aur”.
-
Peste 1.500 de liceeni orădeni au învățat să ia decizii sigure pentru viitorul lor - „Responsabil azi, mâine în siguranță!”
Proiectul „Responsabil azi, mâine în siguranță!”, derulat în perioada august – noiembrie 2026 de către Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, și finanțat de Primăria Municipiului Oradea, prin Fundația „Colonel Ioan Baciu” a polițiștilor bihoreni, a ajuns la final.
Partidă fără miză
CSU-LPS Oradea - ?U? Cluj Voleibalistele de la CSU-LPS Oradea vor susţine mâine, de la ora 14.00, la sala LPS Bihorul, ultimul meci din cadrul Diviziei A2 de volei, întâlnind Universitatea Cluj-Napoca. Indiferent de rezultatul partidei, jucătoarele conduse de antrenoarea
- 27 Martie 2004
- Citeste
Facilităţi pentru medicii pensionari
Ministrul Sănătăţii, dr. Ovidiu Brânzan, a declarat, recent, că va veni în sprijinul medicilor care se află în pensie, pentru ca aceştia să beneficieze de anumite facilităţi. În curând, ministrul Sănătă
- 27 Martie 2004
- Citeste
Cabinetele medicale de familie vor fi concesioante la preţul de un euro pe metru metru pătrat
Cabinetele medicale de familie, aflate în proprietatea publică a statului sau a unitaţilor administrativ-teritoriale, vor fi concesionate, fără licitaţie, pe o perioadă de minimum 15 ani. Ideea face obiectul unui proiect de lege lansat de Ministerul Sănă
- 27 Martie 2004
- Citeste
Lupta împoriva tuberculozei continuă
O treime din populaţia globului, respectiv 1,9 miliarde de persoane, este infectată, în mod curent, cu Mycobacterium tuberculosis (bacilul Koch). Anual, această maladie produce trei milioane de decese, România situându-se pe locul şase, după decesele cauzat
- 27 Martie 2004
- Citeste
TV-Sport
Sâmbătă, 27 martie NAŢIONAL TV 18.50 Sport 20.00 Fotbal din Divizia A: Petrolul Ploieşti - FC Oradea 22.00 Fotbal din Superliga Turciei: Beşiktaş Istanbul - Gaziantepspor ROMÂNIA 1 15.30 Ora olimpică 19.40 Sport TVR 2 11.00 Top sport 16.00 Pa
- 27 Martie 2004
- Citeste
Programul etapei a XVIII-a a Diviziei D
Două din cele trei întâlniri programate azi, în cadrul etapei a XVIII-a a Diviziei D, pot fi catalogate adevărate derby-uri, în special cea de la Salonta, Olimpia - Lotus Felix, două echipe aspirante la promovare aflându-se acum faţă-n faţ&
- 27 Martie 2004
- Citeste
O nouă rundă în Cupa României
Echipele judeţene calificate în faza a doua a Cupei României, ediţia 2004-2005, se vor înfrunta mâine, la partida dintre Manfred Aleşd şi Frontiera Oradea fiind solicitată prezenţa unui observator din partea AJF Bihor. Iată programul rundei:
- 27 Martie 2004
- Citeste
"Studentele" au încheiat jocurile din Divizia A
CSU-CN "Mihai Eminescu" ar fi trebuit să dispute, astăzi, ultimul meci din Divizia A de baschet feminin, primind vizita campioanei en-titre, Livas Târgovişte. Orădencele, pregătite de antrenorii Ioan Feflea - principal, Cristian Ganea şi Suzana Onaca - secunzi, au
- 27 Martie 2004
- Citeste
Deşi exporturile au crecut, importurile sunt mai mari
Statistica informează: La zi, din 2003 În comerţul exterior, unităţile economice din judeţ au realizat, în anul 2003, exporturi de 646.279 mii euro, acestea fiind mai mari faţă de anul anterior cu 2,2%. Creşterile mai însemnate au avut loc
- 27 Martie 2004
- Citeste


