Azi, la ora 09.00, cei aproximativ 13.700 de absolvenţi de gimnaziu şi liceu susţin examenul de simulare a testelor naţionale şi a bacalaureatului. Simularea se va desfăşura în 51 de centre, dintre care 34 sunt centre de examen pentru testarea naţional
Titlurile zilei
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
-
Primăria Oradea - 50 de cupluri au sărbătorit Nunta de Aur
Viceprimarul Teofil Filimon a felicitat miercuri, 11 noiembrie, cele 50 de cupluri prezente în Sala Mare a Primăriei Oradea, cu ocazia evenimentului „Nunta de Aur”.
-
Peste 1.500 de liceeni orădeni au învățat să ia decizii sigure pentru viitorul lor - „Responsabil azi, mâine în siguranță!”
Proiectul „Responsabil azi, mâine în siguranță!”, derulat în perioada august – noiembrie 2026 de către Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, și finanțat de Primăria Municipiului Oradea, prin Fundația „Colonel Ioan Baciu” a polițiștilor bihoreni, a ajuns la final.
Eliberarea legitimaţiilor de călătorie continuă
Aproape 50.000 de pensionari cu domiciliul în Oradea, indiferent de tipul de pensie pe care îl au, pot beneficia de legitimaţii de transport gratuite pe toate mijloacele de transport în comun, începând cu data de 1 februarie 2004. Legitimaţiile de căl
- 27 Martie 2004
- Citeste
Nu tot ce zboară se mănâncă!
Atenţie la preparatele (şi conservele) din carne! Demarată la data de 15 martie, în cadrul acţiunii de verificare a modului de comercializare a preparatelor din carne şi a conservelor de carne, au fost controlaţi 54 agenţi economici, din care 32 cu activitat
- 27 Martie 2004
- Citeste
Mari surprize în optimile Cupei UEFA
Partidele disputate joi seara în returul "optimilor" Cupei UEFA au consemnat câteva surprize de proporţii, nume mari ale soccer-ului european spunând adio competiţiei. Astfel, Roma, Barcelona şi Liverpool, echipe favorite la câştigarea trofeului, n-au reu&
- 27 Martie 2004
- Citeste
Duel pentru un loc pe podium
CSM Oradea - Dinamo Bucureşti Sorţii au făcut ca, în decurs de două săptămâni, echipele orădene de fotbal şi polo angrenate în disputele primului eşalon, să dispute derby-uri cu formaţiile bucureştene Rapid şi Dinamo
- 27 Martie 2004
- Citeste
Primarul pe val, străzile Oradiei sub apă (de ploaie)
Rău augur de Bunavestire Strada Louis Pasteur este una dintre arterele din municipiu care a căzut, ieri, pradă vitregiilor vremii, circulaţia în zonă fiind grav afectată de şuvoaiele care au pus stăpânire pe porţiuni întregi. Nămol
- 26 Martie 2004
- Citeste
PUR împotriva corupţiei
``Partidul nostru a trimis o scrisoare către preşedintele României, Ion Iliescu, în care îi prezintă situaţia corupţiei din România``, a declarat Gheorghe Pusta, preşedintele PUR Bihor. ``Această demascare a politicienilor care au greşi
- 26 Martie 2004
- Citeste
Democraţii vor o treime din posturile de consilieri locali
Prezent la Oradea pentru lansarea oficială a candidaţilor PD la primăriile bihorene, preşedintele acestei formaţiuni politice, Traian Băsescu, a declarat că, pentru alegerile locale, democraţii vor avea o campanie electorală coordonată de la nivel na
- 26 Martie 2004
- Citeste
Zilele Asistenţei Sociale din România
Asistenţii Sociali din Bihor aniversează, în perioada 15-31 martie, Zilele Asistenţei Sociale din România, ediţia 2004. Acţiunea este ralizată în colaborare cu Federaţia Asistenţilor Sociali din România. Tema campaniei programată p
- 26 Martie 2004
- Citeste
Crişul Aleşd - Clujana Cluj-Napoca 1 - 4 (1-1)
Ambiţia nu-i de-ajuns Visul fetelor de la Crişul nu s-a realizat, confruntarea cu campioanele naţionale en-titre a scos în evidenţă lacunele pe care le are echipa şi diferenţa de valoare între cele două. Fetele de la Aleşd, marcate de import
- 26 Martie 2004
- Citeste


