Peste 140 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră au fost sancționați de polițiștii rutieri în acțiune.
Titlurile zilei
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
Polițiștii au efectuat controale la două magazine din Tinca - Sute de haine și încălțăminte contrafăcute, confiscate
Peste cinci sute de obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 32.000 de lei au fost confiscate de polițiștii de la investigarea criminalității economice din două magazine din Tinca.
- 03 Septembrie 2021
- Citeste
Autoritățile nu au permis intrarea în țară a deșeurilor - Tone de haine second-hand, oprite în Borș
Poliţiştii de frontieră bihoreni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Bihor nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu 15.000 de kilograme de deșeuri constând în haine second hand, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente necesare importului.
- 03 Septembrie 2021
- Citeste
Pe tronsonul Nufărul – Cantemir - Se demontează liniile de tramvai
Lucrările de reabilitare a liniei de tramvai pe tronsonul Nufărul – Cantemir au început pe mai multe zone. Între timp, circulația tramvaielor pe acest tronson va fi întreruptă aproximativ 4 luni, urmând să fie reluată după ce se vor reabilita toate liniile de tramvai şi se va monta firul de contact pe console la noii stâlpi de iluminat.
- 02 Septembrie 2021
- Citeste
Refuncţionalizarea subsolului Palatului Episcopal - Primul FIX Makerspace din nord-vestul ţării
Episcopia Romano-Catolică Oradea a prezentat miercuri, 1 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, proiectul de refuncţionalizare a subsolului Palatului Episcopal, în urma renovării celei mai mari părţi a acestuia.
- 02 Septembrie 2021
- Citeste
Momente artistice ale unor evenimente de excepţie - Aplauze pentru Ion Lianu Popa
Tânărul artist orădean Ion Lianu Popa a fost cooptat în Orchestra Junior a Centrului Național de Artă Tinerimea Română, unde a beneficiat de prezența și cunoștințele oferite de distinși muzicieni, dirijori și profesori, dar și de experiența unică de a cânta într-o orchestră de prestigiu, alături de alți tineri talentați...
- 02 Septembrie 2021
- Citeste
Biserica greco-catolică din Băile „1 Mai” - Nunțiul Apostolic, la resfințire
Sâmbătă, 4 septembrie, de la ora 10.00, va avea loc evenimentul de resfințire a Bisericii greco-catolice din Băile „1 Mai”. Ceremonia de resfințire și Sfânta Liturghie vor fi oficiate de Preasfințitul Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, Excelența Sa arhiepiscop Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova, împreună cu un sobor de episcopi, preoți și diaconi din Eparhia de Oradea și Cluj-Gherla.
- 02 Septembrie 2021
- Citeste
În Cetatea Oradea - Lecții de siguranță în trafic pentru elevi și șoferi
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că, dacă normele sanitare impuse de pandemie vor permite, elevii vor reîncepe, din această toamnă, activitățile de educație rutieră în laboratorul de siguranţă rutieră din Cetatea Oradea.
- 02 Septembrie 2021
- Citeste
Prima zi la creşă - Un nou început
Direcția de Asistență Socială Oradea a redeschis, în data 1 septembrie, porțile celor 15 creșe aflate în administrare, având 680 de locuri, inclusiv la creșa nou construită pe fonduri europene din Parcul Industrial.
- 02 Septembrie 2021
- Citeste
Deschiderea stagiunii 2021-2022 - Programul lunii septembrie
Teatrul Regina Maria anunță deschiderea noii stagiuni, în care publicul va putea revedea spectacole de succes din repertoriul anilor trecuți, dar și producții noi, atât de la Trupa Iosif Vulcan, cât și de la Trupa Arcadia.
- 01 Septembrie 2021
- Citeste


