Polițiștii de prevenire bihoreni au acționat pentru a preveni victimizarea cetățenilor prin fraude online, orădenilor fiindu-le explicat modul de operare al infractorilor, ce au de făcut în anumite situații și cum să se ferească de escroci.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Consiliul Naţional al Elevilor cer, pentru toţi elevii şi profesorii nevaccinaţi: Testare gratuită, săptămânală
Elevii cer testarea gratuită, săptămânală, a tuturor elevilor și profesorilor nevaccinați, după depășirea ratei de 6 infectări la mia de locuitori. Totodată, ei doresc ca școlile să rămânp deschise în format fizic până la carantinarea localității.
- 30 Septembrie 2021
- Citeste
Conform primarului Birta, într-o săptămână sau două - Primăria Oradea scăpă de schele
Lucrările de reabilitare a clădirii Primăriei Oradea se apropie de final. Conform primarului Florin Birta, în maximum două săptămâni, schelele de pe fațada clădirii vor fi date jos urmând ca lucrările să continue la Sala Mare din interior.
- 30 Septembrie 2021
- Citeste
Agenda edilitară
- 30 Septembrie 2021
- Citeste
Parcarea supraetajată de la Spitalul Județean - Primăria a semnat contractul de proiectare
Contractul pentru proiectarea și expertiza geotehnică a parcării supraetajate de la Spitalul Județean a fost semnat. Aceasta va avea 516 locuri, va costa în jur de 457 de mii de lei și va fi ridicată în 150 de zile.
- 30 Septembrie 2021
- Citeste
Piațeta de deasupra Parcării Independenței - Finalizată în toamna anului viitor
Consiliul Local a aprobat joi indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea spațiului situat deasupra parcării subterane din str. Independenței. După ce aceasta va fi construită, Primăria va amenaja și malul stâng al Crișului.
- 30 Septembrie 2021
- Citeste
Începând de astăzi - Ștrandul Ioșia trece la programul de iarnă
Ștrandul Ioșia din Oradea trece, începând de astăzi, 1 octombrie, la programul de iarnă, fiind deschis de marți până duminică, între orele 8.00-17.00 (până la ora 16.00, la casierie).
- 30 Septembrie 2021
- Citeste
CJP Bihor - Bilete de tratament disponibile
Casei Judeţene de Pensii (CJP) Bihor i-au fost repartizate 162 bilete de tratament balnear, aferente seriei 14, pentru mai multe stațiuni din țară.
- 30 Septembrie 2021
- Citeste
Concursuri pentru ocuparea a 18 posturi vacante - Angajări la ISU Bihor
Persoanele care doresc să se alăture efectivului de pompieri militari al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor pot depune dosarele de recrutare pentru 4 din cele 18 concursuri ce se vor organiza în vederea ocupării a 18 posturi vacante.
- 30 Septembrie 2021
- Citeste
Covid-19 în Bihor - Aproape 1500 de cazuri active
Numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 în Bihor crește pe zi ce trece. Joi au fost înregistrate 237 de cazuri noi, ducând numărul total al cazurilor active în Bihor la 1.789. La Terapie Intensivă erau joi 35 de persoane. Vestea bună este că a crescut foarte mult numărul celor vaccinați.
- 30 Septembrie 2021
- Citeste


