Secvenţe pariziene 31 decembrie 2003 Într-un moment de maximă luciditate şi adâncă introspecţie, Napoleon, exilat pe îndepărtata insulă Elba, a spus că poate cea mai mare izbândă a lui şi unul dintre cele mai mari servicii a
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Aspirină cu preţ de cocaină
În ultimul an, în Oradea, au fost prinşi 20 de traficanţi de droguri, pentru prinderea lor fiind necesară interceptarea a tot atâtea numere de telefon. În Oradea acţionează, însă, şi foarte mulţi falşi traficanţi, care v
- 29 Ianuarie 2005
- Citeste
Guvernul a modificat Codul de procedură fiscală
Guvernul a modificat, în şedinţa de joi, Codul de procedurtă fiscală. Măsurile luate sunt, în fapt, urmare a necesităţii de aşezare a prevederilor Codului de procedură fiscală cu recomandările Comisiei Europene privind întă
- 29 Ianuarie 2005
- Citeste
Până în 31 ianuarie, depunerea cererii de opţiune
Finanţele atenţionează: Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor atenţionează contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor şi din alte activită
- 29 Ianuarie 2005
- Citeste
Administrator cercetat pentru evaziune fiscală
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a dispus, joi, trimiterea în judecată a lui Gheorghe Lucian Jurău, de 28 ani, din municipiul Oradea, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Bărbatul, în calitatea sa de administrator al unei soc
- 29 Ianuarie 2005
- Citeste
În anul 2004, minorii au comis peste 260 de infracţiuni
Numărul minorilor certaţi cu legea a crescut alarmant în ultimul timp, pe parcursul anului 2004 fiind semnalate peste 260 de fapte penale comise în municipiul Oradea de persoane cu vârsta sub 18 ani. În această perioadă, poliţiştii orăde
- 29 Ianuarie 2005
- Citeste
În direct de la Poliţie
La furat de păsări Lucrători ai Postului de Poliţie Ceica au fost sesizaţi de către Florian M., din Bucium, în legătură cu faptul că, în noaptea de 26/27 ianuarie a.c., persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei
- 29 Ianuarie 2005
- Citeste
Transportatori-taximetrişti depistaţi la frontiera de vest
Poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat în această săptămână 26 de transportatori, taximetrişti şi 137 de turişti care încercau să iasă ilegal din ţară. Tuturor celor care nu au îndeplinit condiţi
- 29 Ianuarie 2005
- Citeste
Viaţa fără fard
Urcând Golgota suferinţei S-a născut la 6 luni, cu greutatea de 1.500 de grame, fără să fie resuscitat, n-a avut nici icter, dezvoltarea psihomotorie a fost normală şi la 4 luni după aceea a fost externat. Din iunie 1996 până în mai 1
- 29 Ianuarie 2005
- Citeste
Seară culturală orădeană
Sâmbătă, la ora 17.00, la sediul Fundaţiei Franco-Române din pasajul Vulturul negru - Piaţa Unirii, va avea loc o seară culturală orădeană, organizată de Fundaţia Franco - Română şi Nucleul de acţiune: Oameni
- 29 Ianuarie 2005
- Citeste


