În ultimul an, în Oradea, au fost prinşi 20 de traficanţi de droguri, pentru prinderea lor fiind necesară interceptarea a tot atâtea numere de telefon. În Oradea acţionează, însă, şi foarte mulţi falşi traficanţi, care vând drept droguri făină, bicarbonat sau diferite frunze pisate. Ieftine fiind, credulii le cumpără cu sute de mii de lei. Majoritatea traficanţilor sunt studenţi Lupta împotriva traficanţilor de droguri este foarte complexă, necesitând un volum mare de muncă. Pentru prinderea unui singur traficant, este necesară interceptarea convorbirilor telefonice ale acetuia, urmărirea şi prinderea lui în flagrant. Ceea ce înseamnă luni întregi de filaj şi ore de ascultare a telefoanelor. Anul trecut, poliţiştii orădeni, împreună cu procurorii din cadrul Biroului Teritorial de Luptă Antidrog şi Antitero, au prins 20 de traficanţi de droguri de mare risc. Procurorul Sanda Chirculescu, şeful Biroului Teritorial Oradea, ne-a declarat că, în aceste zile, a fost finalizat un alt caz, în care alţi trei traficanţi au fost trimişi în judecată. "Este o muncă extenuantă. Nu putem să punem mâna pe ei decât urmărindu-i pas cu pas, astfel încât să-i putem surprinde, în cele din urmă, în flagrant. Deoarece, în astfel de cazuri, nu ne putem baza doar pe mărturia martorilor", precizează procurorul Sanda Chirculescu. "Interesant rămâne faptul că majoritatea (cam 70%) traficanţilor prinşi de noi sunt studenţi. Aceştia găsesc clienţi între cunoştinţele şi prietenii apropiaţi, care, aduc la rândul lor, alţi clienţi, astfel că piaţa de desfacere se lărgeşte continuu. Ulterior, ajung să distribuie marfa în discoteci, cluburi şi alte localuri frecventate de tineri", mai adaugă magistratul orădean. Mercurialul drogurilor Foarte rar, vârsta unui consumator de droguri depăşeşte 30 de ani. În general, toţi sunt tineri sau foarte tineri, unii dintre ei fiind chiar minori atunci când încearcă prima dată drogurile. La ora actuală, vânzarea substanţelor stupefiante este foarte profitabilă. "Un gram de canabis se vinde cu 350.000 de lei, cantitate din care se pot confecţiona câteva zeci de ţigări. Fiecare dintre acestea poate fi vândută la preţuri ce oscilează între 150 şi 300.000 de lei, în funcţie de buzunarul fiecăruia. Cele mai scumpe sunt pastilele ecstasy, preţul unei tablete fiind de 300-350.000 de lei", spune Sanda Chirculescu. Aspirină cu preţ de cocaină Între traficanţii de droguri s-au infiltrat în ultimul timp foarte mulţi escroci, care vând, în loc de droguri, tot felul de substanţe. "În locul cocainei, aceste persoane comercializează aspirină în amestec cu bicarbonat şi făină, iar în locul canabisului, busuioc pisat în amestec cu frunze de nucă", ne dezvăluie procurorul orădean. Aşa se face că aceşti aşa-zişi traficanţi de droguri au şi cele mai mari câştiguri. Spre exemplu, pentru un singur gram de "cocaină", pe care îl vând cu aproximativ 500.000 de lei, cheltuielile cu materia primă sunt mai mici de 5.000 de lei, iar la un gram de "canabis", cheltuielile cu materia primă ajung la aproximativ 2-3.000 de lei. "În plus, aceştia nici nu pot fi pedepsiţi ca traficanţi de droguri, deoarece nu vând de fapt droguri. Au fost situaţii când din convorbirile telefonice a reieşit că ar fi vorba de zăpadă (termenul folosit pentru cocaină), pentru ca la flagrant să găsim în pliculeţe doar aspirină pisată. În alt caz am găsit, în loc de canabis, busuioc pisat. De aceea este nevoie ca noi să cumpărăm prima dată marfa, să o controlăm şi apoi să organizăm un flagrant", a mai adăugat procurorul. Cei care le consumă sunt convinşi că sunt droguri, dar de fapt efectul aşteptat îl produce doar alcoolul, iar ei dau o grămadă de bani pe produse pe care le găsesc şi în bucătăria mamei.