Reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) au solicitat garanţii de stat şi subvenţii pentru plata dobânzilor la creditele bancare, pentru a facilita accesul la credite al firmelor din
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Când nu iese inspectorul din birou, cade contribuabilul pe gheaţă
Unde nu-i sare pe trotuare, creşte gipsul pe picioare Ieri, zăpada transformată în multe locuri în gheaţă a început să facă primele victime. Potrivit informaţiilor furnizate de dr. Gheorghe Szilagyi, medic de gardă la Urgenţe O
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
Echipa de volei fete a Liceului "O. Ghibu" ţinteşte calificarea la faza judeţeană
La doar o săptămână distanţă, sala de sport a Liceului "Onisifor Ghibu" va cunoaşte din nou freamătul şi rumoarea întâlnite la meciurile de volei juvenil. Tinerii şi entuziaştii spectatori care umplu meci de meci sala creează
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
Liana şi Paula Alexe nu au fost singure
În cel mai greu moment al vieţii lor, Un tragic accident le-a lăsat fără tată şi, respectiv, fără soţ, într-un moment în care nici cele mai urâte coşmaruri nu ar fi putut prevesti tragedia; într-un moment în car
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
Încep înscrierile pentru cupa de fotbal juniori
Din cauza modificării sistemului de desfăşurare a Campionatelor Naţionale de fotbal juniori, prin revenirea a sistemul toamnă-primăvară, formaţiile angrenate în competiţiile de republicani au rămas fără competiţie oficial
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
Baschetbalistele orădence doresc să evite ultimul loc
După o binevenită pauză de iarnă, în care componenţii echipei de baschet CSU Oradea au avut ocazia să-şi îmbunătăţească pregătirea fizică şi tactică, formaţia antrenată de Ioan Feflea - principal, Cr
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
Parteneriat pentru dezvoltare
Un proiect destinat comunităţii bihorene Consiliul Judeţean Bihor, împreună cu Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (cu sediul în Cluj-Napoca), coordonează, la nivelul judeţului nostru, proiectul intitulat "Parteneriat pentru dezvoltare".
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
Oportunităţi de afaceri
Din partea Camerei de Comerţ şi Industrie (C.C.I.) Bihor am primit două informaţii de mare intere pentru agenţii economici bihoreni. După cum se va vedea, în perioada 1-17 februarie vor avea loc două evenimente de atracţie cu impact asupra mediului de
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
Mica Unire, sărbătorită şi în municipiul de pe Barcău
O serie de manifestări cultural-artistice şi evocări ale acelui memorabil 24 ianuarie 1859 le-a amintit marghitanilor o pagină de dramatică istorie scrisă cu eroism şi spirit de sacrificiu de marii noştri înaintaşi. Peste 500 de elevi ai şcolil
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste
Un maestru în gastronomie la Complexul Iadolina
Cele 24 de carate ale secretele bucătăriei În urma unei selecţii şi a unui examen din două limbi străine scris, citit, vorbit, şi istoria artei culinare, Dorin Jurcă Millington a fost trimis în străinătate pentru a învăţ
- 28 Ianuarie 2005
- Citeste


