Timp de două zile, pe tărâmul cultural al Ţării Beiuşului, poezia românească a fost sărbătorită cum se cuvine cu ocazia celei de-a V-a ediţii a Festivalului naţional de poezie "Nichita Stănescu", precum şi a Festivalului-
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Reguli noi de onorare a reţetelor în farmacii
Începând de azi se vor aplica următoarele reguli de eliberare a reţetelor în farmacii, reguli care vor fi verificate la raportarea către casele teritoriale de asigurări de sănătate: 1. Reţete gratuite a. reţetele gratuite pentru boli
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Reţeaua Creditcoop, în focul concurenţei bancare
"La noi, forţa unităţii o asigură, de multe ori, calitatea conducătorului" În ultimii ani, cooperaţia de credit a cunoscut un real progres, dobândind o identitate precisă în lumea instituţiilor bancare şi de credit. În jud
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Beiuşenii puteau câştiga!
Olimpia Gherla - C.F. Bihorul Beiuş 0-0 Gazdele nici nu concepeau să nu câştige, mai ales că erau la doar un punct în spatele liderului, Gloria II Bistriţa. Iată, însă, că bihorenii le-au încurcat "socotelile", scoţându
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Vâtcă - 623 de minute de invincibilitate
Dacă atacanţii orădeni nu mai dau satisfacţie, nu acelaşi lucru se poate spune despre apărătorul buturilor echipei FC Bihor. Cosmin Vâtcă a fost cel mai bun jucător bihorean de pe teren în meciul de la Sânnicolau Mare, paradele sale
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Din tribune (şi nu numai) adunate
* Membrii galeriei "Rebelii orădeni" şi-au încurajat favoriţii şi la acest joc. Cei aproximativ 35 de suporteri au ajuns însă cu întârziere la stadion, mai precis în pauză, ceea ce nu i-a împiedicat să domine fondul sonor al ar
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Vocea antrenorilor
"Scorul este echitabil" Deranjat de prestaţia jucătorilor săi în faza de finalizare, antrenorul Muzsnay Zsolt s-a declarat, totuşi, mulţumit de determinarea cu care aceştia au abordat jocul. "Remarc o schimbare de atitudine la jucătorii noştri. Se v
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Una e majorarea, alta e recalcularea...
În perioada campaniei electorale, toate partidele dornice de a ajunge la guvernare îşi manifestau "grija" pentru soarta ingrată a pensionarilor şi promiteau că prima grijă la câştigarea alegerilor va fi majorarea pensiilor şi nu indexarea care s
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Omul care aduce apa
A sfinţit locurile natale, legându-şi numele de o serie de realizări, care au schimbat în bine atât viaţa cetăţenilor din Olcea, cât şi a celor din întreaga comună. Timp de peste 20 de ani, a contribuit la realizarea unor obiect
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Conu` Mişu faţă cu reacţiunea
Începe săptămâna patimilor pentru aspiranţii la fotoliul de preşedinte al PSD Bihor. Surse din cadrul filialei, care ţin să-şi păstreze anonimatul, dar şi privilegiile de până acum, ne-au declarat că, până la Confe
- 04 Aprilie 2005
- Citeste


