A sfinţit locurile natale, legându-şi numele de o serie de realizări, care au schimbat în bine atât viaţa cetăţenilor din Olcea, cât şi a celor din întreaga comună. Timp de peste 20 de ani, a contribuit la realizarea unor obiective de interes comun, găsind răgazul să lucreze şi la monografia comunei, document care consemnează lipsa de apă şi sărăcia oamenilor, împovăraţi de greutăţile trecutului, dar oglindeşte şi ceea ce s-a înfăptuit în vremurile mai noi. A fost plecat un timp din comună, dar s-a întors pentru a da apă olcenilor, care nu o aveau dar şi-au dorit-o dintotdeauna. Chiar dacă unii dintre ei au uitat, astăzi, trecutul, cei care au contribuit la introducerea apei potabile în localitate sunt împăcaţi că şi-au împlinit năzuinţele şi visul vieţii lor. În perioada 1956-1968, pe raza comunei, a contribuit la ridicarea mai multor unităţi de învăţământ. În 1963, la Ucuriş, între 1964-1965, la Olcea, şi între 1967-1968, la Călacea. De asemenea, a pus umărul la construirea băii populare din Ucuriş, în 1959, şi apoi, între 1960-1961, la renovarea şcolii din Ucuriş şi a Căminului Cultural din Călacea. Podul din Călacea, renovat în 1962, sala de aşteptare a Autogării din Ucuriş, cumpărarea şi renovarea Căminului Cultural din Olcea, ridicarea podului din vale, de la Ciocoi, a celui din Olcea au fost tot atâtea pietre de încercare pe care le-a trecut cu bine. La proiectul de introducere a apei potabile în Olcea-Călacea, pe o distanţă de 18 km (de la albia Crişului Negru, din Tinca), a contribuit efectiv, alăturându-se celor care, cu braţele şi căruţele, au ajutat la transportul de materiale de la Gara Tinca la Bazinul Olcea, venind în sprijinul şantierului de Construcţii T.R.C. Oradea, care a executat lucrările. De asemenea, a pus umărul şi la construcţia bazinelor Tinca-Fonău, Belfir-Buzaş, a turnului de apă de 24 m din Olcea, muncind din greu, uneori neavând la îndemână decât târnăcopul, lopata şi hârleţul. Dar nici unul dintre proiectele venerabilului domn Ioan Pojega, din Olcea, supranumit "omul care aduce apa", nu ar fi fost pus în operă fără sprijinul dezinteresat şi voluntar al consătenilor săi, cărora, chiar şi dacă nu-l vor propune cetăţean de onoare al comunei - deşi ar merita-o din plin! -, le va mulţumi mereu pentru că i s-au alăturat, ajutându-l să-şi împlinească visul.