La data de 31 martie, a expirat termenul până la care producătorii şi importatorii de maşini se mai puteau înscrie în Programul de înnoire a parcului auto. Procedura de evaluare a dosarelor în vederea validării se va încheia, îns
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
DGFP Bihor atenţionează: nedepunerea situaţiilor financiare - sancţionată confom legii!
În baza prevederilor Legii contabilităţii nr. 92/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, agenţii economici, indiferent de forma de organizare, tipul de proprietate şi de reglementările contabile aplicate, inclusiv persoane
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Din luna mai, BNR va alimenta cu lei grei băncile
Începând cu luna mai, Banca Naţională va alimenta cu monedă nouă instituţiile de credit, în baza unor convenţii încheiate cu acestea. Pentru însemnele monetare noi, care urmează a fi ridicate de la BNR pânăa la 1 iulie 200
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Cenzură la Radio România Actualităţi
Stelian Radu Cacuci, corespondentul din Bihor al Radio Romania Actualităţi, a prezentat, în cursul săptămânii trecute, Comisiei de anchetă a activităţii TVR-SRR, o înregistrare audio în care şeful departamentul Ştiri, Mircea Ru
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Contre între UCM şi UDMR pe marginea legii minorităţilor
Liderii UCM Bihor au organizat, recent, un forum în care au discutat despre neajunsurile proiectului de lege privind minorităţile naţionale. La această întâlnire ar fi trebuit să participe şi reprezentanţii UDMR Bihor, care au declinat, &icir
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Votul uninominal - dorit şi de bihoreni
Deputatul umanist Eduard Hellvig a anunţat că, în Bihor, formaţiunea politică pe care o conduce a reuşit să strângă 4.000 de semnături pentru sprijinirea proiectului PUR privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamen
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
"Dacă se fac locuinţele, ne înscriem în UDMR"
Membrii filialei bihorene a Partidului Popular Creştin-Democrat au declarat că susţin iniţiativa Consiliului Judeţean Bihor de a construi locuinţe în municipiul Oradea. De asemenea, unii dintre tinerii acestei formaţiuni politice au promis că, dacă
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Atacanţii au rămas din nou datori
Unirea Sânnicolau Mare - FC Bihor Oradea 0-0 Stadion: Unirea Gazon: bun Spectatori: aproximativ 500 Remarcaţi: Stoianov, Hromei / Vâtcă, Achim Cartonaşe galbene: Utfineanţ `87 / Munteanu `28, Sfârlea `33, Lazăr `68 Unirea: G. Stoianov - Lupu, Hromei
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Viitorul salontan sună bine!
Tricotaje Ineu - CF Liberty Salonta 0-4 (0-2) Duelul celor două divizionare B care au ca obiectiv creşterea şi lansarea unor jucători tineri în fotbalul mare le-a revenit în mod autoritar salontanilor pregătiţi de Dan Mănăilă, care s-au i
- 04 Aprilie 2005
- Citeste
Poloiştii în creştere de formă la turneul de la Arad
Faţă de primul turneu, desfăşurat la Cluj-Napoca, unde a înregistrat o victorie şi două înfrângeri, echipa de polo CSM Oradea a avut o prestaţie superioară la Arad, acolo unde a avut loc cel de-al doilea turneu a play-off-ului Diviziei A.
- 04 Aprilie 2005
- Citeste


