Divizionara C Bihorul Beiuş susţine astăzi un nou joc de verificare. Adversară îi va fi Bihoreana Marghita, echipă pregătită de Muzsnay Zsolt, care în sezonul viitor ar putea evolua şi ea în eşalonul trei dacă va ajunge la un acor
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Majoritatea observatorilor au promovat examenul
Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Bihor a făcut publică lista observatorilor care vor fi delegaţi la jocurile din sezonul 2005-2006. Componenţa corpului de observatori a fost stabilită în urma unui examen teoretic. În funcţie de notele
- 13 August 2005
- Citeste
Adrian Ilie va juca la Germinal Beerschot
Atacantul Adrian Ilie a semnat un contract pentru un sezon cu formaţia Germinal Beerschot Anvers şi urmează să se alăture grupării belgiene după ce va efectua vizita medicală, informează publicaţia Gazet van Antwerpen. În vârstă de
- 13 August 2005
- Citeste
Piţurcă a stabilit lotul pentru Andorra
Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat lotul de 20 de jucători pentru meciul pe care reprezentativa României îl va disputa miercuri, de la ora 21.30, pe stadionul Gheorghe Hagi din Constanţa, împotriva selecţionatei Andorrei, în grupa
- 13 August 2005
- Citeste
Zece echipe în CN de fotbal feminin
Dacă la finalul sezonului trecut echipele care au încheiat Campionatul Naţional (CN) de fotbal feminin puteau fi numărate pe degetele unei mâini, acum lucrurile par să stea ceva mai bine din acest punct de vedere. În noua ediţie de campionat, care va
- 13 August 2005
- Citeste
AC Parma are un alt proprietar
Lorenzo Sanz, fost preşedinte al grupării spaniole Real Madrid, a cumpărat toate acţiunile clubului FC Parma. "Adunarea Generală a Parma AC a acceptat propunerea de nerefuzat privind achiziţionarea tuturor acţiunilor clubului FC Parma de către societatea spa
- 13 August 2005
- Citeste
Aliuţă şi Florea, ca şi calificaţi
Duelul românilor care joacă la Sopron şi Metalurg Doneţk, contând pentru turul doi preliminar al Cupei UEFA, a fost câştigat net de cei care evoluează la gruparea ucraineană. Echipa lui Marian Aliuţă şi Daniel Florea, ambii titulari,
- 13 August 2005
- Citeste
Divizia A-B?rger
Primul derby se joacă în Cotroceni După aventura reuşită pe plan european a reprezentantelor noastre, acestea se reîntorc la campionatul primei divizii, acolo unde lupta se anunţă mai încinsă ca oricând. Chiar şi în această
- 13 August 2005
- Citeste
Victorii promiţătoare obţinute de echipele româneşti
Cele două reprezentante ale campionatului românesc în Cupa UEFA, Rapid şi Dinamo, au reuşit să învingă la diferenţe destul de confortabile, ambele având prima opţiune la calificare în turul întâi al competiţiei.
- 13 August 2005
- Citeste
Urmează... răsplata în cazul Priplata
Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, chestorul Nelu Pop, a declarat, ieri, că ancheta pentru elucidarea condiţiilor în care Frantisek Priplata a trecut graniţa României în mod fraudulos se află într-un stadiu avansat ş
- 13 August 2005
- Citeste


