Divizia A-B?rger
Primul derby se joacă în Cotroceni
După aventura reuşită pe plan european a reprezentantelor noastre, acestea se reîntorc la campionatul primei divizii, acolo unde lupta se anunţă mai încinsă ca oricând. Chiar şi în această rundă, când avem programat un prim derby al campionatului, Steaua - FC Naţional.
La Bistriţa, echipa lui Sabău primeşte vizita nou-promovatei formaţii din Vaslui, învinsă acasă în prima rundă şi care, acum, speră să dreagă busuiocul pe meleaguri ardelene. Cu gândul mai mult la returul finalei cu Saint-Etienne, clujenii trebuie să treacă de obstacolul numit Jiul, tot o nou promovată, dornică de puncte, mai ales că nici minerii n-au avut un debut fericit pe prima scenă. Pe malul mării, un duel atractiv, între două echipe ambiţioase, cu antrenori tineri, premise suficiente pentru un spectacol agreabil. După ce s-a impus în faţa ciprioţilor de la Omonia, dinamoviştii trebuie să înfrunte acum ambiţia oltenească, dar le va fi greu pandurilor să reziste şi mai ales să nu ia gol în faţa unuia dintre cele mai bune atacuri din ţară. Succesul la scor de forfait reuşit în Cupa UEFA insuflă o ambiţie sporită rapidiştilor, care nici nu concep să se împiedice de argeşeni. Primul derby al actualei ediţii aduce în Cotroceni echipa campioană, iar bancarii speră să profite de moralul zdruncinat al steliştilor după remiza neaşteptată înregistrată în confruntarea cu norvegienii.
Astăzi
Gloria Bistriţa - FC Vaslui (ora 18.00, netelevizat)
Arbitri: Cristian Balaj (la centru) - Szekely Zoltan, Ionel Popa(asistenţi) - Lucian Dan (rezervă); Observatori: Mircea Dancu, Ioan Igna
CFR Cluj - Jiul Petroşani (ora 18.00, TVR 2)
Arbitri: Alexandru Deaconu - Aurel Oniţa, Adrian Vidan - Robert Dumitru; Observatori: Mircea Cezar Ionescu, Gheorghe Moise
Farul Constanţa - Sportul (ora 20.30, Telesport)
Arbitri: Sorin Corpodean - Dragoş Iliescu, Daniel Burloiu - Aurelian Simion; Observatori: Florin Gâtejan, Dan Petrescu
Mâine
Dinamo - Pandurii Tg. Jiu (ora 18.30, Telesport)
Arbitri: Victor Berbecaru - Cornel Avram, Claudiu Tripa - Vasile Bratu; Observatori: Gheorghe Nedelescu, Dan Lăzărescu
Rapid - FC Argeş (ora 19.00, Naţional TV)
Arbitri: Marian Salomir - Octavian Şovre, Florin Buzărnescu - Marius Bocăneală; Observatori: Florin Verigeanu, Marcel Lică
Steaua - FC Naţional (ora 20.15, TVR 1)
Arbitri: Alexandru Tudor - Cristian Nica, Marcel Savaniu - Tiberiu Lajos; Observatori: Nicolae Dobrin, Mircea Salomir



Comentarii
Nu există nici un comentariu.