De la 1 ianuarie 2006, cu casa şi patrimoniul în spinare Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea îşi va închide porţile de la 1 ianuarie 2006 pentru a începe împachetatul, în vederea mutării în fosta Garnizoană Oradea.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
"Zoom + / - pe diversitatea culturală a Europei"
În perioada 05 - 15 august 2005, Asociaţia Max, în parteneriat cu alte şase organizaţii din Europa, organizează, în Oradea, un schimb intercultural intitulat "Zoom + / - pe diversitatea culturală a Europei". Activităţile proiectului au constat
- 13 August 2005
- Citeste
Câteva echipe sunt scăpate de griji
Manşa întâi a turului doi preliminar al Cupei UEFA a clarificat, în cazul multor echipe, grijile legate de calificare, rezultatele obţinute de respectivele formaţii scutindu-le de griji pentru retur. Printre grupările care aşteaptă manşa re
- 13 August 2005
- Citeste
Cinci noi echipe în Campionatul Judeţean
Ediţia 2005-2006 a Campionatului Judeţean de fotbal ar putea porni la drum cu aproximativ 30 de echipe, repartizate în două serii. Faţă de sezonul trecut, au apărut şi câteva echipe noi, care au confirmat deja prezenţa în campionatul care v
- 13 August 2005
- Citeste
"O sărbătoare a Şteiului, plină de bucurii şi satisfacţii"
Cu ocazia sărbătoririi Zilelor Oraşului doresc să transmit tuturor locuitorilor Şteiului toate gândurile mele de bine şi să îi asigur de toată consideraţia mea. În cei peste 500 de ani de atestare documentară, Şteiul s-a
- 13 August 2005
- Citeste
ZILELE ORAŞULUI ŞTEI
"Zilele oraşului Ştei reprezintă un prilej fericit de a vedea acest oraş îmbrăcat în straie de sărbătoare şi de a ne bucura împreună de ceea ce am ridicat aici fiecare dintre noi. Organizăm împreună cu Primăria
- 13 August 2005
- Citeste
Zilele Şteiului, la a IX-a ediţie
În perioada 13-14 august, Şteiul îmbracă haine de sărbătoare, Zilele urbei ajungând la cea de-a IX-a ediţie. În organizarea suitei de manifestări s-au implicat Consiliul Local şi Primăria oraşului Ştei, sponsori fiind S.C. Eur
- 13 August 2005
- Citeste
Handbaliştii orădeni susţin o dublă cu CSM Bistriţa
Echipa de handbal CSM Oradea este în plin proces de pregătire a noului sezon de Ligă Naţională. După recentul turneu desfăşurat la Oradea, elevii antrenorilor Adrian Ştot şi Adi Rus au susţinut un amical, joi după-amiază, cu selec
- 13 August 2005
- Citeste
În direct de la Poliţie
A sustras un telefon Joi, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea l-au cercetat pe orădeanul M.E., de 27 de ani, care, la 10 august a.c., a sustras de pe o masă din cadrul raionului de flori din Piaţa Cetate din Oradea un
- 13 August 2005
- Citeste
Conducere fără permis
Joi, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au început urmărirea penală împotriva lui B.V.S., de 21 de ani, din Oradea, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis
- 13 August 2005
- Citeste


