România şi Bulgaria vor adera la Uniunea Europeană la termenul prevăzut, în 2007, doar dacă vor reuşi să depăşească problemele politice şi să finalizeze la timp reformele considerate esenţiale, potrivit unui sondaj realizat
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Nostalgiile revizioniste ale tineretului maghiar
Internet-ul a devenit în ultima perioadă un instrument prin intermediul căruia diverse organizaţii, de la noi şi nu numai, s-au făcut cunoscute. Este şi cazul unei organizaţii care se autointitulează "Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate
- 12 August 2005
- Citeste
"Cornul abundenţei", spart din cauza imprudenţei
DN 79: Un TIR cu alimente s-a făcut "terci" în groapa de la Leş Ieri dimineaţă, un autotren cu remorcă încărcat cu produse alimentare s-a răsturnat între localităţile bihorene Nojorid şi Leş, cei doi pasageri ai autovehiculu
- 12 August 2005
- Citeste
Protecţia consumatorului sau a propriei clientele politice?!
Democraţii bihoreni insistă în continuare pe lângă colegii din Coaliţie pentru înlocuirea din funcţie a directoarei Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Cristiana Bigan. De asemenea, aceştia au anunţat că aştea
- 12 August 2005
- Citeste
O prioritate, atragerea tinerilor spre afaceri
Recent, s-a înfiinţat, la Timişoara, Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (O.T.I.M.M.C.), care are o rază de acoperire şi de acţiune în zece judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, dec
- 12 August 2005
- Citeste
Proprietarii de terenuri, obligaţi să împădurească suprafeţele defrişate
Persoanele fizice care deţin suprafeţe despădurite vor fi obligate să împădurească aceste terenuri, informează Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR). În cazul în care proprietarii nu vor lua în
- 12 August 2005
- Citeste
Sprijinirea femeilor manager
* În Bihor, unul dintre centrele de pregătire Agenţia Naţională pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC) alocă, pentru acest an, 700.000 de lei (şapte miliarde lei vechi) pentru sprijinirea femeilor manager din secto
- 12 August 2005
- Citeste
În Bihor, peste 3.300 de IMM-uri restanţiere la bugetul consolidat al Statului
Cei mici, cei mijlocii, dar cei mai mari în datorii Dacă ieri am făcut referiri la marii contribuabili (societăţi comerciale) din Bihor care au obligaţii restante la bugetul general consolidat al Statului, astăzi, aşa cum am promis, abordăm situa
- 12 August 2005
- Citeste
Depunerea raportărilor contabile
A trecut 10 august, urmează amenzile... Până în data de 10 august a.c., trebuia să se depună, la unităţile administraţiilor fiscale teritoriale, raportările contabile la 30 iunie 2004. Sub incidenţa acestor prevederi intră persoanele j
- 12 August 2005
- Citeste
Proiectul cultural de sprijinire a sinistraţilor continuă
La sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor (DJCCPCN), situată în Oradea, pe Aleea Emanuil Gojdu nr.3, artiştii, creatorii şi iubitorii de artă mai au încă posibilitatea de a sprijini derular
- 12 August 2005
- Citeste


