Centrul de Consiliere Antidrog din Oradea va deveni funcţional începând cu luna februarie, sediul instituţiei urmând să fie în pasajul Vulturul Negru. Deşi centrul a luat fiinţă încă de anul trecut, specialiştii acestuia şi-au desfăşurat până acu
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Pompierii în alertă
Apartament în flăcări În cursul zilei de joi, o locuinţă de pe strada Mărăşeşti din Salonta a fost cuprinsă de flăcări. În urma anunţului la pompieri în jurul orei 18.00, un echipaj de la Detaşamentul Salonta s-a deplasat de urgenţă la fa
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
Una e toleranţa şi alta e apostazia
Am citit în paginile cotidianului Crişana două articole în care cineva îşi exprima părerea referitor la împărţirea administrativă a Mitropoliei Ardealului în două, la Sibiu şi la Cluj. Sunt sigur că autorii articolelor nu sunt rău intenţionaţi
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
Bolnav psihic evadat, reţinut în Vama Borş
Un tânăr de 26 de ani cu afecţiuni psihice, care evadase din Spitalul de Psihiatrie "Grajduri", din Iaşi, la sfârşitul lunii decembrie 2005, a încercat, ieri dimineaţă, să iasă din ţară, dar a fost reţinut de poliţiştii de frontieră din Vama Bor
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
Cheltuirea banilor publici, la momentul "adevărului"
În 2005, pentru lucrările de investiţii pe care Primăria municipiului Oradea le-a realizat s-au făcut plăţi de 54 milioane RON, mare parte din aceste fonduri fiind alocate pentru modernizarea unor străzi. În acest an, municipalitatea orădeană va avea la dispozi
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
Aniversare cu maşinuţe şi tort-Ferrari
Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi-a sărbătorit cu 24 de ore în avans ziua în care va împlini 54 de ani, invitându-i la Guvern şi la sediul partidului pe jurnalişti şi primind din partea acestora şi a angajaţilor de la cabinet o maşinuţă de fier,
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
TV-SPORT
Sâmbătă, 14 ianuarie NAŢIONAL TV 19.10 Ştiri TVR 1 19.45 Ştiri PRO TV 20.00 Ştiri Antena 1 20.00 Ştiri Prima TV 18.35 Ştiri B1 TV 21.30 Fotbal din Il Calcio: Messina - Palermo TV Sport 07.00 Fotbal din Premier League 13.00 Fotbal Cupa Ligii Ang
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
Viceprimarul Groza "rupe" tăcerea
Primul demnitar local care "rupe" tăcerea în privinţa averii dobândite în cursul anului trecut este viceprimarul Oradiei, Mihai Groza. Printr-o adresă înaintată Consiliului local la 6.01.2006, viceprimarul Oradiei anunţă că averea sa actuală este aceeaşi cu c
- 13 Ianuarie 2006
- Citeste
Scumpii aleşi ai săracilor contribuabili
Confortul lor pe banii noştri Consiliul Judeţean Bihor s-a bucurat în 2005 de cea mai puternică mediatizare din ultimii ani. Acest aspect putea fi considerat unul pozitiv, dacă în atenţia presei ar fi stat investiţiile întreprinse de CJ şi nu telenovela legată de
- 13 Ianuarie 2006
- Citeste
Când sirenele plâng, secundele tac: Să mori rănit din dragoste de viaţă
Peste o mie de persoane - colegi de serviciu din spital sau din alte unităţi medicale din Iaşi, dar şi ieşeni obişnuiţi - le-au condus, ieri, pe ultimul drum, pe cele două cadre medicale moarte în accidentul de elicopter de luni. Slujba religioasă a fost oficiată chi
- 13 Ianuarie 2006
- Citeste


