Ronaldo i-a convins! Formaţia rock U2 a inclus în turneul său mondial din acest an un concert la Sao Paulo în urma unei solicitări formulate de fotbalistul echipei Real Madrid, Ronaldo. Impresarul artistic Alexandre Accioly, unul dintre organizatorii concertului ce va avea loc, pe 20
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Începe turneul feminin de baschet Divizia B
Astăzi şi mâine, sala de sport a Colegiului Tehnic "Traian Vuia" va găzdui al doilea turneu din cadrul Diviziei B de baschet feminin. Organizatoarea evenimentului este formaţia CSU-CN "Mihai Eminescu" Oradea, pregătită de Adriana Niculescu şi Suzana Onaca, care va avea ca adv
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
Au plecat baschetbaliştii, vin judoka
La finalul celor zece zile prevăzute, echipa de baschet masculin CSM Oradea s-a întors din cantonamentul de la Stâna de Vale, urmând ca, de luni, jucătorii şi antrenorul Kosa Zoltan să reia antrenamentele de sală. Locul baschetbaliştilor la Hotelul Iadolina a fost luat de
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
"Publicul orădean este fenomenal!"
Aduşi în ideea de a întări forţa de joc a echipei orădene, cei trei baschetbalişti sârbi (Maric Nemanja, Djordjo Djordjic şi Bilbija Boban) şi-au făcut cu brio datoria, confirmând prin evoluţii foarte bune investiţia făcută de clubul orădean. Ca ni
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
Introducerea pe piaţă a benzinei şi motorinei
Reguli noi pentru Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) trebuie să înainteze Comisiei Europene, în fiecare an, până la sfârşitul lunii iunie, un raport cu datele naţionale privind monitorizarea calităţii benzinei şi motorinei pentru anul calendaristic pre
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
Primirea subvenţiei din anul precedent
Ne-aţi solicitat, vă răspundem Din localitatea Leleşti ne-a scris Gheorghe Taichiş, relatându-ne că, deşi există prevederi legale referitoare la acordarea de subvenţii producătorilor agricoli - din sectorul vegetal şi zootehnic -, atât semnatarul scrisorii, c
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
Procesarea Ordinelor de plată -până la 23 ianuarie 2006
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a prelungit, până la 23 ianuarie 2006, procesarea manuală a Ordinelor de plată în care au fost înscrise coduri IBAN eronate, primite de la instituţiile de credit, fără a se iniţia retururi. Până în prezent au fost procesa
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
Produse de aceeaşi calitate, dar la un preţ mai mic
Din 15 ianuarie, încep soldările! În perioada 15 ianuarie-15 aprilie, comercianţii pot organiza vânzări de soldare pentru produsele specifice sezonului toamnă-iarnă. Comercianţii îşi pot stabili perioada de soldare în funcţie de necesităţi, de la o zi
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
Mai mulţi bani pentru diabet, transplant şi psihiatrie
În 2006, Bugetul total al programelor naţionale de sănătate pentru 2006 este de 458,124 milioane lei noi, cu circa 40 la sută mai mult faţă de 2005, când au fost alocate 330,766 milioane lei, fonduri importante fiind alocate pentru diabet, psihiatrie, transplanturi, prote
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste
Rujeola face noi victime
În cursul acestei săptămâni, alţi cinci copii, cu vârste între 1 şi 2 ani, au fost depistaţi cu rujeolă, în focarul din Tileagd. Micuţii se află acum sub supraveghere şi tratament medical la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Oradea. Focarul din Tile
- 14 Ianuarie 2006
- Citeste


