Peste câteva zile, cu toată opoziţia sutelor de locatari de pe strada Sovata, executivul local orădean este decis să demareze lucrările la noua grădiniţă ce va fi amplasată pe spaţiul verde de pe malul Crişului, din apropierea podului de pontoane, imobilul în c
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
"Feudalii" din sănătate contestă "diagnosticul" pus de prefect
Intenţia prefectului de Bihor de a pune ordine în sistemul sanitar i-a iritat pe medicii şefi de secţie din cadrul Spitalului Clincii Judeţean Oradea, care au organizat, ieri, o conferinţă de presă. Ilie Bolojan se arăta surprins, la începutul acestei săptămâni
- 07 Aprilie 2006
- Citeste
Valea de Jos, între păcat şi inconştienţă
Am luat la cunoştinţă, mulţi dintre noi, despre dezbinarea românilor din Valea de Jos. Este trist şi dureros, în acelaşi timp, că unii locuitori ai satului Valea de Jos au ajuns victime ale unor vicii şi ambiţii pornite de la interesele personale ale unora. Pentru ma
- 07 Aprilie 2006
- Citeste
Agenda politică
"Se nasc greu oameni fideli" Decesul consilierului judeţean Vasile Ciurba constituie o grea pierdere pentru PSD Bihor. Preşedintele social-democrat Mihai Bar susţine că Vasile Ciurba era un om care nu ştia ce e trădarea, fiind extrem de ataşat de PSD. "Se nasc greu oameni fidel
- 07 Aprilie 2006
- Citeste
Calificare "en fanfare" a voleibalistelor de la Liceul Ghibu
Echipa de volei fete-liceu a Liceului "Onisifor Ghibu" Oradea s-a calificat, pentru al doilea an consecutiv, în ultimul act al Olimpiadei Sportului Şcolar. La capătul unor evoluţii de nota zece, voleibalistele orădene şi-au depăşit clar adversarele întâlnite la turneul
- 07 Aprilie 2006
- Citeste
Naţionala de polo ţinteşte prezenţa la Europene
Începând de astăzi şi până duminică, localitatea italiană Imperia, găzduieşte turneul de calificare la Campionatul European din 2006. Reprezentativa naţională de polo pe apă a României participă la acest turneu, alături de naţionalele Italiei, Turci
- 07 Aprilie 2006
- Citeste
Misiune imposibilă pentru echipele bihorene în Divizia C
Cele două reprezentante bihorene în Divizia C la fotbal susţin, astăzi, de la ora 17.00, două partide extrem de dificile. CF Bihorul Beiuş - CS Tim Giroc Beiuşenii, antrenaţi de Rudy Kovacs, joacă pe teren propriu cu ocupanta locului trei, CS Tim Giroc, angrenată
- 07 Aprilie 2006
- Citeste
Favoriţii s-au impus la tenis de masă
Concursul de tenis de masă, organizat duminica trecută la sala Tibclau, situată pe str. Sovata 52, s-a încheiat fără surprize, favoriţii impunându-se atât la juniori, cât şi la seniori. Astfel, în competiţia rezervată jucătorilor sub 14 ani au triumfat Al
- 07 Aprilie 2006
- Citeste
Se distribuie laptele praf
Laptele praf aferent lunii aprilie 2006 se va distribui în perioada 10 -14 aprilie a.c., în limita stocului disponibil. Distribuirea se va face în baza reţetei eliberate de medicul de familie, la sediul Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, din str. Primăriei nr. 42, între o
- 07 Aprilie 2006
- Citeste
Divizia A-Bürger Dinamo a câştigat norocos la Bacău
Cele cinci partide disputate miercuri seara în cadrul etapei a XX-a a Diviziei A-Bürger s-au dovedit extrem de sărace în goluri (doar cinci), caracteristică mai degrabă campionatului italian. Timişorenii nu reuşesc să iasă din pasa proastă şi, după înfrâ
- 07 Aprilie 2006
- Citeste


