După câteva zile ploioase, sâmbătă, în zori, ceaţa turnată asupra oraşului Oradea şi a împrejurimilor te împiedica să vezi la nici câţiva metri. Până la ora concursului, ceaţa s-a ridicat, cerul s-a luminat, însăşi natura binecuvâ
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Consiliul Superior al Magistraturii a pus piciorul în pragul instanţelor bihorene
Activitatea instanţelor din Bihor este evaluată în această perioadă de o comisie a Consiliului Superior al Magistraturii formată din inspectori judiciari, urmând ca în atenţia membrilor CSM să intre şi parchetele din judeţul nostru. Verificările asupra acti
- 08 Aprilie 2006
- Citeste
În căutarea poporului pierdut
Anunţată cu surle şi tobe în mass-media de limbă maghiară din România şi intens mediatizată de presa ungară, "marea adunare secuiască" de la Odorheiul Secuiesc, din 15 martie a.c., s-a dovedit a fi, până la urmă, un "fâs" răsunător şi, în
- 08 Aprilie 2006
- Citeste
Lucrările la Autostrada Transilvania reîncep într-o lună
Lucrările la Autostrada Transilvania vor fi reluate într-o lună, urmând să fie finalizate la sfârşitul anului 2012, a declarat, ieri, ministrul delegat pentru Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely. Ministerul Finanţelor Publice a semnat, la
- 08 Aprilie 2006
- Citeste
Doar 40,76% din elevii bihoreni au promovat la limba română
Dacă rezultatele obţinute de către elevii bihoreni la limba şi literatura română în cadrul simulării testelor de capacitate au fost sub aşteptări, promovabilitatea fiind de 44%, colegii lor din anii terminali s-au dovedit a fi mai puţin pregătiţi, în urma
- 08 Aprilie 2006
- Citeste
Mai mulţi participanţi decât oferte la Bursa Generală a Locurilor de Muncă
Prima Bursă Generală a Locurilor de Muncă, desfăşurată ieri atât la Oradea, cât şi la Beiuş, a stârnit interesul unui număr mai mare de participanţi decât cel al locurilor de muncă oferite de către agenţii economici. Casa de Cultură a Sindicate
- 08 Aprilie 2006
- Citeste
Mai mulţi bani pentru profesorii care participă la examene
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEdC) va aloca, în 2006, cu 40 la sută mai mulţi bani faţă de anul trecut pentru profesorii care participă la Testele Naţionale şi Bacalaureat, a declarat, ieri, Mircea Mureşan, director în MEdC. Potrivit ministrului
- 08 Aprilie 2006
- Citeste
Agenda politică
Plenara PRM Bihor În Sala Mare a Primăriei municipiului Oradea, are loc, azi, începând cu ora 11.00, Plenara Consiliului Judeţean al PRM Bihor, la care sunt aşteptate să participe 153 de persoane. Conducerea centrală este reprezentată de senatorul Verginia Vedinaş, m
- 08 Aprilie 2006
- Citeste
Expoziţie anuală de arhitectură
"Un proiect pentru fiecare" Sub genericul "Un proiect pentru fiecare", joi, de la ora 17.00, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea, a avut loc expoziţia anuală de arhitectură, organizată de Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) - Filiala Bihor. În cadrul evenimentului, au
- 08 Aprilie 2006
- Citeste
"Servus Europa", un cabaret de succes pe scena orădeană
Teatrul Municipal Baia Mare a susţinut, joi seara, în Sala Mare a Teatrului de Stat Oradea, cabaretul "Servus Europa". Spectacolul, scris de Mircea Chirilă şi regizat de Daniel Vulcu, a prezentat aventurile vesele şi triste ale unui român plecat între străini, în că
- 08 Aprilie 2006
- Citeste


