Oficiul Judeţean de Cosultanţă Agricolă (OJCA) Bihor a făcut pregătirile necesare, în baza solicitărilor de la numeroşi producători agricoli din judeţ, astfel încât, în perioada 10-18 aprilie, să înceapă noi cursuri, pe lângă cele în derula
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Noi reglementări privind executarea silită a societăţilor comerciale
Având în vedere faptul că executarea silită demarată de organele fiscale blochează activitatea unor operatori economici cu capital majoritar de stat cu impact mare în economie, Guvernul a adoptat OUG nr. 22/2006 ce prevede că executarea silită poate fi suspendată pe o p
- 10 Aprilie 2006
- Citeste
Aproximativ 600 de firme nu au depus situaţiile financiare la ORC Bihor
* ORC Bihor a înaintat către Tribunal 80 de acţiuni împotriva firmelor care nu şi-au depus bilanţurile pe anii 2003 şi 2004. * Agenţii economici pot primi amenzi drastice. Potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale şi a Legii Contabilităţii 82/19
- 10 Aprilie 2006
- Citeste
Depunerea declaraţiei privind comisionul datorat ITM
Termen limită - 25 aprilie pentru Modificarea şi completarea art.12 din Legea 130/1999 de către Legea 403/2005 a impus o nouă obligaţie angajatorilor: depunerea lunară, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), a unei declaraţii fiscale privind comisionul datorat către
- 10 Aprilie 2006
- Citeste
Notificarea restanţelor la împrumuturi
Notificările persoanelor fizice cu restanţe la rambursarea creditelor vor fi transmise, în viitorul apropiat, numai la Biroul de Credit (BC). "În prezent, băncile trebuie să notifice restanţele atât la Biroul de Credit, cât şi la Centrala Riscurilor Bancare (CRB), fap
- 10 Aprilie 2006
- Citeste
O facultate modelată după dorinţele şi scopurile creatorului
Medicina&Farmacia orădeană Un cotidian central anunţa recent faptul că "Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea este în prezent în colaps financiar. La această situaţie au contribuit şi notele de plată piperate de la hotelul Continental, unde decanul aceste
- 10 Aprilie 2006
- Citeste
Actualitatea fotbalistică
Divizia B, etapa a XIX-a Seria I Callatis Mangalia - Gloria Buzău 1-0 Petrolul Moineşti - FC Braşov 0-2 Cetate Suceava - Precizia Săcele 1-0 Ceahlăul Piatra Neamţ - Dacia Brăila 1-0 Portul Constanţa - FCM Târgovişte 3-1 Forex Braşov - Laminorul Roman 2
- 10 Aprilie 2006
- Citeste
Vocea antrenorilor
"Suntem o echipă de locul 6!" Dragan Petricevic, antrenor West Petrom: "O victorie meritată a echipei gazdă, obţinută fără probleme, rezultatul s-a decis încă din startul sfertului trei, când orădenii s-au distanţat la peste 15 puncte. Îmi pare rău că n-
- 10 Aprilie 2006
- Citeste
Vocea antrenorilor
Costin Dumitrescu: "Pentru noi, fiecare meci este pe muchie de cuţit, contează fiecare punct, mai ales dacă Federaţia va schimba numărul echipelor retrogradate, aspect cu care eu nu sunt de acord. Echipa gazdă a jucat aşa cum trebuie, s-a dăruit pentru victorie şi a şi
- 10 Aprilie 2006
- Citeste
Victorie după şase luni de aşteptare
CSM Leonardo Oradea - Romvag Caracal 34-27 (17-14) Au trecut şase luni de la ultimul succes al handbaliştilor orădeni, obţinut chiar la...Caracal, în partida din turul Ligii Naţionale dintre cele două echipe. Atunci era principal pe banca CSM-ului Adrian Ştot, acum este
- 10 Aprilie 2006
- Citeste


