"Se nasc greu oameni fideli" Decesul consilierului judeţean Vasile Ciurba constituie o grea pierdere pentru PSD Bihor. Preşedintele social-democrat Mihai Bar susţine că Vasile Ciurba era un om care nu ştia ce e trădarea, fiind extrem de ataşat de PSD. "Se nasc greu oameni fideli, devotaţi, care să-şi aprecieze colegii", a mai precizat Mihai Bar, care, la începutul conferinţei de presă de ieri, a insistat pentru păstrarea unui moment de reculegere în memoria fostului său coleg de partid. Locul lăsat liber prin decesul lui Vasile Ciurba în Consiliul Judeţean Bihor îi va reveni lui Mirel Pustan, următorul aflat pe lista PSD la alegerile locale din 2004. "S-a încheiat lupta pentru putere în PSD Bihor" La un an de la preluarea conducerii PSD Bihor, preşedintele acestei formaţiuni politice, Mihai Bar, susţine că nu-şi face probleme legate de viitorul partidului, deoarece bazinul electoral al social-democraţilor nu va seca niciodată. El admite că acest prim an a fost marcat de frământări, cauzate de faptul că PSD nu mai este la putere. Pe de altă parte, preşedintele executiv, Alexandru Retegan, susţine că în PSD Bihor s-a încheiat lupta pentru putere dintre trei grupări distincte din interiorul partidului. Acesta consideră că acum există un singur centru de putere, reprezentat de Comitetul Executiv Judeţean. Democraţii cer mediere de la centru La o săptămână după ce liberalii bihoreni au anunţat ruperea protocolului Alianţei cu PD, acuzându-i pe aceştia din urmă de încălcarea sistematică a înţelegerii semnate în 2003, democraţii au contraatacat ieri, susţinând că nici ei nu sunt mulţumiţi de colaborarea cu PNL. Democraţii au anunţat că intenţionează să prezinte Biroului Permanent Naţional al PD toate situaţiile conflictuale existente între cele două partide, urmând ca, la nivel central, să se stabilească dacă vor fi trimişi reprezentanţi care să medieze neînţelegerile dintre liberali şi democraţi.