La Oradea, dezbatere publică vizând Centrala nucleară de la Paks-Ungaria *Anul acesta ar fi trebuit închisă, după 25 de ani de activitate, Centrala nuclearo-elec de la Paks-Ungaria, însă autorităţile maghiare doresc extinderea duratei de viaţă a acestui obiec
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
CSM Oradea îşi cunoaşte adversarii din Euro League
După ce a obţinut titlul de vicecampioană naţională, la finele ediţiei 2005-2006 a Superligii Naţionale de Polo, echipa CSM Leonardo Oradea s-a înscris în Euro League (ediţia 2006-2007). Echipa orădeană va evolua în primul tur, programat în perioada
- 23 August 2006
- Citeste
Au fost stabilite seriile Diviziei A la handbal masculin
La sediul Federaţiei Române de Handbal a fost stabilit sistemul de desfăşurare al ediţiei 2006-2007 a Diviziei A la handbal masculin, eşalon din care va face parte şi echipa CSM Leonardo Oradea. Echipele participante au fost împărţite, pe criterii geografice, în 3 se
- 23 August 2006
- Citeste
Mii de locuri vacante pentru admiterea în învăţământul superior
Una dintre preocupările elevilor care au absolvit învăţământul preuniversitar este aceea ce a opta pentru cursurile unei instituţii de învăţământ superior. Dacă la Universitatea Agora înscrierile pentru admiterea în noul an universitar sunt în toi,
- 23 August 2006
- Citeste
Trei candidaţi respinşi în prima zi a Bac-ului
Prima zi a celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat a făcut şi primele victime. Astfel, la proba orală la limba şi literatura română trei candidaţi au fost respinşi, aceştia având posibilitatea de a-şi lua diploma de bacalaureat abia anul viitor, probele o
- 23 August 2006
- Citeste
Edilii descoperă vinovaţii pentru gunoaiele din oraş!
În condiţiile în care executivul local orădean nu a fost în măsură să ofere orădenilor, aşa cum promisese, un oraş mai curat, odată cu organizarea licitaţiei privind desemnarea operatorului de salubritate, pentru nereuşita lor au şi găsit un ţap
- 23 August 2006
- Citeste
Agenda politică
Consultanţă pentru crescătorii de vaci Senatorul Pete Ştefan a anunţat că termenul limită pentru declararea, de către crescătorii de vaci, a cantităţii de lapte livrate la unităţile de procesare, precum şi a celei vândute la piaţă este de 31 octo
- 23 August 2006
- Citeste
Investiţii de miliarde într-o instituţie fără rezultate
Inaugurat cu mare pompă în luna martie a acestui an, Centrul de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog Bihor a înghiţit până acum câteva miliarde de lei din bugetul statului, sediul luxos dotat cu tehnică de ultimă generaţie şi lefurile celor opt angajaţi
- 23 August 2006
- Citeste
Dezincriminarea bancrutei frauduloase nu îi scapă pe acuzaţi de închisoare
Bancruta frauduloasă, una dintre infracţiunile economice pedepsite cu până la 12 ani de închisoare, nu mai este, începând din 20 iulie, sancţionată decât în cazul în care conduce la lichidarea unei societăţi. Noua lege a insolvenţei, intrată în vigo
- 23 August 2006
- Citeste
Platformă românească de foraj, sechestrată de iranieni
Scandal în Golful Persic! Platforma de foraj Orizont, cu 26 de petrolişti marini românis la bord, a fost atacată cu focuri de tun de o navă militară iraniană, ieri dimineaţă, şi apoi a fost sechestrată cu întregul echipaj la bord, în apele Golfului Persi
- 23 August 2006
- Citeste


