* La trei luni după termenul scadent de depunere a Declaraţiei speciale pentru venitul realizat în 2005, mai sunt restanţieri, în Bihor, 1.114 contribuabili persoane fizice. * S-a finalizat acţiunea de stabilire a plăţilor anticipate pentru contribuabilii impuşi la norm
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Cinci minute despre...
Un nou instrument de finanţare pentru agenţii economici exportatori * Interlocutor, dna Angela Coita, coordonatorul Reprezentanţei Oradea a FNGCIMM Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a lansat de câteva zile, un nou produs de fin
- 22 August 2006
- Citeste
Taxele pentru autovehicule de marfă vor egala valorile minime UE, în 2011
Taxele plătite de propietarii de autovehicule de marfă pentru utilizarea infrastructurii de transport vor creşte treptat în următorii patru ani, iar la 1 ianuarie 2011 vor egala nivelul minim al valorilor stabilite pentru comunitatea europeană, au declarat pentru MEDIAFAX surse ofi
- 22 August 2006
- Citeste
Ajutor de stat de 25 mil. lei pentru reducerea poluării
Consiliul Concurenţei a autorizat acordarea unui ajutor de stat în valoare de 25 de milioane de lei unui număr de maxim zece beneficiari, pentru controlul şi reducerea emisiilor de compuşi organici volatili, a anunţat, luni, instituţia. Ajutorul va fi acordat pentru
- 22 August 2006
- Citeste
Chiriaşii ANL vor putea cumpăra locuinţele
Beneficiarii contractelor de închiere a locuinţelor construite pentru tineri de ANL vor putea cumpăra unităţile locative, după cel puţin cinci ani de contract, potrivit unui proiect de ordonanţă a Guvernului elaborat de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi T
- 22 August 2006
- Citeste
Noile norme de ortografie obligatorii din noul an şcolar
După apariţia celei de-a doua ediţii a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM), care conţine cu peste 2.000 de cuvinte mai mult decât prima ediţie şi în care s-au făcut intervenţii la peste 3.000 de cuvinte în normarea sau
- 22 August 2006
- Citeste
Actualitate culturală Festival omagial Festival omagial
În perioada 27 august-3 septembrie a.c., în Oradea, se va desfăşura cea de-a treia ediţie a festivalului dedicat celor trei iluştri compozitori care au trăit în Oradea: M. Haydn, W. Pichl şi K. Dittersdorf. Astfel, în data de 27 august, începând cu ora 19.00, la
- 22 August 2006
- Citeste
Actualitatea culturală Vernisaj expoziţie
Azi, începând cu ora 17.00, la Galeria de Arte Vizuale din Oradea (str. Republicii nr. 15), iubitorii de arte plastice sunt invitaţi să ia parte la vernisajul expoziţiei personale a pictorului Ovidiu Sălăgean, membru al Uniunii Artiştilor Plastici - Filiala Bihor. Expoziţi
- 22 August 2006
- Citeste
Duşeşti Piatră de temelie pentru o nouă biserică ortodoxă
Sute de credincioşi din Duşeşti, comuna Ceica, au participat, duminică, la sfinţirea pietrei de temelie a unei noi biserici ortodoxe. Biserica va avea hramul "Sf. Ierarh Nicolae" şi este cel de-al dolea lăcaş de cult ortodox din satul Duşeşti. Biserica Ortodoxă d
- 22 August 2006
- Citeste
Ziua "lor" pe banii noştri?
Un pod de flori cu sens unic Ungurii din Oradea nu scapă nici o ocazie de a sărbători, şi pe plan local, zilele cu o importanţă majoră pentru naţiunea maghiară. Dacă acţiunile dedicate zilei de 15 martie, când se aniversează revoluţia maghiară, sunt "spo
- 22 August 2006
- Citeste


