Recent, Primăria Sânmartin a găzduit un dublu eveniment cultural: lansarea cărţii de poezii şi scenete de teatru pentru copii "Suntem mici, dar mari artişti", respectiv vernisajul unei expoziţii de icoane. Atât icoanele, cât şi cartea poartă semnătura în
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
"Bun de tipar" pentru zeci de mii de manuale şcolare la Imprimeria de Vest
Mai sunt doar câteva săptămâni până când elevii din învăţământul preuniversitar îşi vor relua locurile în bănci. În timp ce majoritatea lor se pot considera norocoşi pentru că primesc manuale şcolare gratuite, colegii lor din ultimii an
- 21 August 2006
- Citeste
Agenda politică
Bal caritabil organizat de tinerii social-democraţi Tinerii social-democraţi bihoreni au organizat, săptămâna trecută, un bal în cantina Universităţii. Scopul acestui eveniment a fost strângerea de bani pentru achiziţionarea unui aparat de monitorizare a stăr
- 21 August 2006
- Citeste
Sfinte moaşte din Siberia, aduse în Bihor
În vara aceasta, un grup de pelerini din Bihor au vizitat mănăstirile din Ucraina şi Rusia. Una din mănăstirile vizitate a fost şi cea de la Oranki, în deşertul Siberiei, unde, pe mormintele foştilor deţinuţi, au ridicat o troiţă. La săparea funda
- 21 August 2006
- Citeste
Manageriatul Spitalului din Alşed nu trebuie să devină dispută politică
Într-un cotidian local, în 9 august a.c., era publicat un articol intitulat "U.D.M.R cedează Spitalul din Aleşd", prin intermediul căruia era evidenţiată schimbarea managerului Ioan Haşaş, ca reprezentant al U.D.M.R., la doar şase luni de activitate, cu liberalul Io
- 21 August 2006
- Citeste
Bihorul, în straie de sărbătoare
Sute de bihoreni de toate vârstele, din comunele Holod, Borod, respectiv din satul Sâniob au participat, în week-end-ul trecut, la o suită de manifestări cultural-artistice dedicate locurilor natale. Programul diversificat, muzica bună, micii şi berea au fost ingredientele care
- 21 August 2006
- Citeste
Girişu de Griş 100 de ani de existenţă pentru Biserica ortodoxă
Timp de două zile, credincioşii din comuna Girişu de Criş au îmbrăcat straie de sărbătoare. După aproximativ şapte ani de reparaţii capitale, Biserica din Girişu de Criş a fost resfinţită. Totodată, în acest an, lăcaşul de cult a împlinit u
- 21 August 2006
- Citeste
Pespectiva monedei naţionale, după liberalizarea pieţei valutare
De la 1 septembrie, leul - deplin convertibil * De la 1 septembrie, Banca Centrală va permite stăinilor să tranzacţioneze titluri de stat pe termen scurt denominate în lei, astfel că mondeda naţională devine pe deplin convertibilă. * Analiştii prevăd o evolu
- 19 August 2006
- Citeste
Integra România şi Programul Rural
Cursuri destinate dezvoltării antreprenoriale a micilor întreprinzători Atât pentru Asociaţia Integra România, cât şi pentru potenţialii beneficiari ai noilor activităţi pe care le declanşează Integra, din luna septembrie a.c., este o nouă provocare: Prog
- 19 August 2006
- Citeste
Circulaţia pietonilor pe marcajul rutier este îngreunată de un stand publicitar
În Piaţa 1 Decembrie, Tot mai mulţi orădeni se declară nemulţumiţi de faptul că standul publicitar al firmei SC Clasmotor SRL Oradea, situat în apropierea staţiei de tramvai din Piaţa 1 Decembrie, îngreunează circulaţia pe marcajul pietonal. "Cum se
- 19 August 2006
- Citeste


