Sfinte moaşte din Siberia, aduse în Bihor
În vara aceasta, un grup de pelerini din Bihor au vizitat mănăstirile din Ucraina şi Rusia. Una din mănăstirile vizitate a fost şi cea de la Oranki, în deşertul Siberiei, unde, pe mormintele foştilor deţinuţi, au ridicat o troiţă. La săparea fundaţiei pentru postamentul acesteia au găsit sfinte moaşte. Unul din pelerini, părintele Eftimie Mitra de la Schitul Ortodox Huta, ne-a relatat câteva amănunte legate de acest subiect.
- Cum de v-aţi gândit să puneţi această troiţă tocmai la mii de kilometri depărtare?
- Nu eu m-am gândit la aceasta. Iniţiativa a fost a părintelui Visarion, care vieţuieşte în acelaşi schit cu mine şi a Rodicăi, o credincioasă din Oradea care organizează pelerinaje în Rusia şi Ucraina. La început nu m-a prea încântat ideea, dar se pare că voia lui Dumnezeu a fost să fie aşa. Au fost acolo anul trecut şi au rămas profund impresionaţi de cele ce au văzut şi trăit acolo.
- Ce ne puteţi spune despre Oranki?
- E un loc unde este multă sfinţenie, acolo sunt mulţi martiri, mucenici. Localnicii povestesc că se fac multe minuni. Un supravieţuitor al lagărelor de la Oranki, pr. Dimitrie Bejan, de loc din Hărlău - Moldova, povesteşte în una din cărţile sale "Bucuriile suferinţei" cum acolo, în răstimp de o săptămână, au fost executaţi cu mitraliera 11.000 de călugări împreună cu preoţii şi episcopii lor. Mai târziu, cu ocazia unor săpături au fost găsite moaşte întregi ale celor îngropaţi acolo, printre care şi un mitropolit. Veşmintele sale erau întregi, nestricate. Oranki a fost o mănăstire unde majoritatea călugărilor aveau studii superioare. Ultimii ţari ai Rusiei mergeau des pe acolo, de multe ori pentru perioade mai lungi. Această mănăstire se afla în deşertul siberian şi pentru că era foarte izolată de lume, comuniştii au transformat-o în lagăr de exterminare a deţinuţilor politici şi prizonierilor de război. Azi, acolo e iarăşi mănăstire de călugări. Despre un loc asemănător celui de la Oranki, patriarhul Alexei sunea: "Solovatul e antimisul Rusiei".
- Ce e Solovatul?
- O insulă în nordul Rusiei, aproape de cercul polar, unde, la fel ca la Oranki, este o mănăstire care în secolul trecut a fost transformată în lagăr.
- Spuneaţi de minuni care s-au petrecut la Oranki.
- Localnicii povestesc despre o femeie care avea copilul orb şi dupa ce i-a pus la ochi pământ de pe morminte, copilul a început să vadă. O altă femeie, care suferea de o boală de piele căreia medicii nu-i găseau leac, dupa ce şi-a pus pământ de pe acele morminte, s-a vindecat. O fată demonizată, ce se afla cu noi în microbuz, când s-a apropiat de Oranki, a început să se tulbure, intrând apoi în crize. Şi mai tare s-a manifestat a doua zi, când am ajuns în cimitir, mai ales atunci când am început parastasul pentru cei adormiţi acolo. Anul trecut, un alt grup de pelerini români a lăsat o cruce din două beţe legate la mijloc cu un siret. Pe acea cruce improvizată, părintele Visarion a aşezat o iconiţă de hărtie cu chipul Maicii Domnului. Iconiţa nu era plastifiată sau
protejată în vreun fel. Acolo iernile sunt lungi, vara durează doar căteva luni. Iconiţa a stat în ploaie şi zăpada, bătută de razele soarelui, iar când am ajuns acolo un an mai târziu, am găsit-o intactă. Era ca nouă. Am comparat-o cu cea pe care o purtam la mine şi nu am găsit nici o diferenţă. Pe cea rămasă în aer liber nu se observa nici o deteriorare. Am lăsat-o, în continuare, pe troiţa nouă.
- Ce ne puteţi spune despre noua troiţă, asezată la Oranki?
- A fost confecţionată la Beiuş, din marmură neagră. În centrul ei se afla un desen reprezentându-l pe Iisus Hristos în spatele unor gratii. De o parte şi alta a ei se afla, ca o filă de carte, un text în româneşte şi traducerea în rusă, şi anume: "Aţi suferit, aţi răbdat, aţi plâns şi pentru noi, cei care nu am fost închişi... pentru păcatele noastre. Vă mulţumim". "Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi" (Ioan 8.32)
- Cum aţi dus-o din Romania, v-a ajutat cineva acolo?
- Acolo nu ne-a ajutat nimeni. Totul a fost pregătit de acasă. S-a cărat din Oradea inclusiv balastul, cimentul şi o lopăţică. Fiind deşert, solul e foarte nisipos, uşor de săpat. În timp ce se săpa fundaţia troiţei, s-au găsit fragmente de corp uman, mână, coaste şi coloană vertebrală de culoare maro-gălbuie, asemenea sfintelor moaşte. Am rămas cu toţii surprinşi, dar, în acelaşi timp, nici nu ne miram. Le-am pus într-o pungă şi le-am adus acasă pentru a le arăta şi altora. Dacă la intrarea în Rusia am avut numeroase probleme cu poliţia rutieră, ce găsea mereu motive să amendeze şoferul, de când am avut moaştele la noi nu ne-a mai oprit nimeni. Am venit netulburaţi până acasă. Le-am mascat într-o batistă albă şi le-am dat unor posedaţi să le ţină în mână. Cu toate că nu ştiau
ce este înăuntru, cu toţii au spus acelaşi lucru: îi liniştesc şi se simt mai bine, avându-le în mână.
- În aceste închisori au fost doar ortodocşi?
- Au fost şi ortodocşi, şi catolici, şi protestanţi şi necreştini, de toate naţiile şi toate religiile. Cea mai mare jertfă pe care a avut-o creştinismul în ultimul mileniu a fost în secolul trecut, iar cei mai mulţi martiri i-a dat ortodoxia.
- Au fost aduse acuze Bisericii Ordoxe că a pactizat cu comunismul.
- Trebuie să ne uităm şi cine sunt cei care aduc aceste acuze, cât sunt de întemeiate şi care este scopul acestora. Sunt unele culte care pentru propagandă intensă anticomunistă şi pro capitalistă au fost susţinute politic, economic, juridic, logistic etc. de unele cercuri de interese străine. Astfel se explică şi noua lege
a proprietăţilor pentru care s-a făcut atâta scandal. Unii dintre cei care ne acuză de acest lucru sunt greco-catolicii. Fostul cardinal Alexandru Todea spunea că Biserica Ortodoxă este o biserică trădătoare de neam. Biserica ortodoxă nu a fost niciodată un rival al statului sau a unor forme de stăpânire căci acestea sunt
trecătoare, nu sunt pentru veşnicie. Datoria Bisericii Ortodoxe nu este să răstoarne guverne, ci să păstreze neschimbată credinţa primită de la mântuitorul Hristos şi să o transmită mai departe prin Sfinţii Apostoli şi ucenicii acestora, Sfinţii părinţi. Au trecut peste noi şi turcii, şi habsburgii şi comuniştii, dar învăţătura de credinţă
ne-am păstrat-o. În momentul de faţă, singura care păstrează în totalitate adevărul de credinţă este Biserica Ortodoxă. Catolicii au păstrat lucrurile de formă, slujbele, veşmintele, anumite sărbători, dar au schimbat lucruri de esenţă, şi anume învăţătura de credinţă, dogmele. Amintesc aici ereziile filioque, purgatoriul, azima, infailibilitatea papală, imaculata concepţie. Protestanţii au schimbat mai mult decât catolicii esenţa credinţei (dogmele), iar la cult au renunţat complet. Iată că Biserica Ortodoxă nu a pactizat niciodată cu duşmanii lui Hristos. Dacă a ştiut să se limiteze la misiunea ei mântuitoare ca "trup al lui Hristos", asta înseamnă că şi-a făcut datoria, că a ascultat de învăţătura Evangheliei în care Mântuitorul le spune ucenicilor Săi: "Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu". Dacă turcii sau comuniştii ar fi încercat să intervină în sensul modificării dogmelor, cu siguranţă Biserica ar fi luat măsurile necesare. Când habsburgii s-au amestecat în probleme dogmatice, încercând să impună românilor ardeleni învăţăturile de credinţă apusene, Biserica românească s-a apărat, trecând prin cel mai crunt moment istoric. Mii de preoţi şi ţărani s-au răsculat pentru a-şi păstra credinţa şi valorile cultural-naţionale. Aceste revolte au dat naştere multor martiri şi mărturisitori, ca de exemplu ţăranul Oprea Miclăuş, din Sibiel, ţăranul Găvruţa Petru, din Pocola, Popa Flore, din Beiuş, care au fost decapitaţi, şi mulţi alţii. Dacă habsburgii nu ar fi impus schimbarea credinţei, nu ar fi intrat în conflict cu preoţii şi credincioşii Bisericii româneşti. Turcii se mulţumeau să le plăteşti tribut, dar puteai păstra învăţătura de credinţă. Comunismul nu a intervenit în dogme, dar, în schimb, nega existenţa lui Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloaie spunea: "Comunismul nu e o ideologie, ci o satanologie". Aici a fost lupta Bisericii Ortodoxe. Peste 2.000 de preoţi ortodocşi au înfundat închisorile şi lagărele secolului trecut de la Aiud, Gherla, Piteşti, Jilava, Periprava, Baia Sprie şi altele. Aceştia au suferit din motive de credinţă şi nu din motive politice, aşa cum au făcut cei care ne acuză azi că suntem Biserică trădătoare. Dovadă în acest sens sunt moaştele preoţilor ortodocşi, care au trecut prin aceste închisori. Din toţi preoţii care au trecut prin aceste suferinţe întâlnim Sfinte moaşte doar la preoţii ortodocşi. Am văzut cu ochii mei moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu, din Bucureşti. Sunt întregi, cu carnea şi pielea pe ele, având temperatura unui trup în viaţă. Când am intrat în capelă, am simţit o puternică mireasmă caracteristică sfintelor moaşte. De altfel, Sf. Sinod i-a deschis dosar de canonizare. La mănăstirea Petru Vodă, judetul Neamţ, sunt câteva cranii ale unor preoţi ortodocşi de la Aiud, din care avem şi noi două părticele în racla din biserica noastră. Exemplele ar putea continua. Din toate ţările aflate sub comunism, Biserica Ortodoxă a avut cel mai mult de suferit. Rusia are mărturii vii prin miile de moaşte ale sfinţilor care au pătimit în secolul trecut pentru credinţa lor. Biserica Ortodoxă nu e o putere lumească, ea nu luptă pe plan politic, economic şi alte astfel de căi lumeşti. Ea este o putere duhovnicească, lupta ei e pe tărâmul credinţei. E normal să păstrezi pacea şi buna înţelegere cu cei de la guvernare, indiferent că ar fi comunişti sau capitalişti, atâta timp cât nu se amestecă în problemele de esenţă, cum sunt dogmele. Aceasta şi pentru binele credincioşilor ei. Biserica are datoria de a păstra pacea. Cui îi folosesc tulburările? Între a păstra pacea cu comuniştii şi a pactiza cu ei e o foarte mare diferenţă.
- Ce veţi face cu sfintele moaşte pe care le-aţi adus în ţară?
- O părticică din ele le voi pune în racla din biserica noastră. Voi da câteva şi altor biserici şi mănăstiri din ţară, iar cea mai mare parte din ele am considerat de cuviinţă să le împart preoţilor care au fost în închisori. Cine nu a trecut prin astfel de momente nu înţelege ce a însemnat acest capitol din viaţa lor. Le-am şi dat deja câtorva preoţi. Emoţiile, bucuria care radia din ochii lor nu se poate exprima în cuvinte. Aceştia, cu siguranţă, vor şti să le preţuiască cum se cuvine.
prof. Cristian MARC



Comentarii
Nu există nici un comentariu.