Edilii descoperă vinovaţii pentru gunoaiele din oraş!
În condiţiile în care executivul local orădean nu a fost în măsură să ofere orădenilor, aşa cum promisese, un oraş mai curat, odată cu organizarea licitaţiei privind desemnarea operatorului de salubritate, pentru nereuşita lor au şi găsit un ţap ispăşitor: agenţii economici şi orădenii.
Este adevărat că cei care aruncăm gunoiul pe spaţiile verzi şi pe străzi suntem chiar noi, orădenii, însă nici firma de salubritate desemnată de municipalitatea orădeană drept câştigătoarea licitaţiei nu-şi dă prea mult silinţa spre a ne demonstra că a fost cea mai bună alegere. În timp ce directorul adjunct al Direcţiei Tehnice din cadrul PMO, Dan Gherdan, se lamenta de lipsa de civilizaţie a concetăţenilor care devasteză coşurile de gunoi sau de nesimţirea agenţilor economici care aruncă resturile menajere pe unde apucă, acesta nu a făcut nici o referire la potenţiala vină a operatorului de salubritate care îşi desfăşoară activitatea într-un municipiu cu pretenţii europene. Licitaţia pentru salubritate ne-a fost prezentată de edilii orădeni drept o soluţie salvatoare pentru oraş, în schimb, câştigătorul licitaţiei, chiar dacă nu a fost desemnat oficial, încă se arată timid în a-şi etala forţele cu care ar fi impresionat membrii comisiei de licitaţie. Nimic nu s-a schimbat pe străzile orădene de la data la care reprezentantul firmei RER anunţa că a făcut, pentru a câştiga licitaţia, investiţii masive în maşini noi şi euro-pubele. Probabil, reprezentanţii RER aşteaptă să scoată artileria grea abia după ce va fi desemnată oficial câştigătorul licitaţiei. Până atunci, municipalitatea orădeană îi va găsi vinovaţi de mizeria ce îngroapă oraşul doar pe orădeni şi nicidecum firma de salubritate şi muncitorii ei. Însă nu ne rămâne decât să ne mulţumim cu această stare de fapt, cel puţin până ce Tribunalul Bihor se va pronunţa asupra unei cereri de chemare în judecată făcute de firma Polaris, cealaltă firmă care a aspirat la un contract cu PMO şi care contestă modul în care a fost organizată de către Primăria Oradea licitaţia de salubritate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.