Clubul Sportiv Universitar Oradea organizează curs de tir sportiv şi selecţie pentru tineri de 12-14 ani. Doritorii (fete şi băieţi) sunt aşteptaţi la poligonul de tir al Universităţii Oradea, str. Universităţii nr. 1, în zilele de luni şi vineri, între o
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Direcţia Muncii acreditează furnizorii de servicii sociale
Direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie acreditează furnizorii de servicii sociale, conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 68/2003, modificată prin O.G. nr. 86/2004 şi Normele metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 1024/2004. Legislaţia aplica
- 19 Octombrie 2006
- Citeste
"Reabilitare prin creaţie"
Astăzi, 18 octombrie, de la ora 12.00, la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia", din Oradea, va avea loc vernisajul expoziţiei "Reabilitare prin creaţie", care cuprinde produse manufacturate, realizate de deţinuţi. Printre exponate se află: picturi, sculpturi, goblen
- 18 Octombrie 2006
- Citeste
O rază de soare pe strada Sofiei, Autorităţile locale au întins o mână de ajutor unei familii sărmane
În municipiul Oradea, sute de familii trăiesc în condiţii improprii. Casele în paragină, locuinţele insalubre, veniturile mici sunt elemente care "întregesc" tabloul lugubru al unor oameni aflaţi în suferinţă. Însă, în unele cazuri, datorită generozit
- 18 Octombrie 2006
- Citeste
Microrecensământ pentru identificarea locuinţelor
În perioada 16 octombrie - 30 noiembrie a.c., Direcţia Judeţeană de Statistică desfăşoară un "Microrecensământ", pe un eşantion de locuinţe de pe teritoriul judeţului. Acesta are drept scop colectarea informaţiilor de identificare a locuinţelor permane
- 18 Octombrie 2006
- Citeste
AdBlue - soluţie tehnică pentru reducerea noxelor emise de autovehicule
La începutul aceste luni a intrat în vigoare norma europeană privind emisiile poluante - Euro 4 pentru camioane, autobuze şi autocare. De acum producătorii de autovehicule comerciale din Europa vor trebui să înceapă furnizarea de autovehicule care dispun de tehnologii nepolua
- 18 Octombrie 2006
- Citeste
Tarife la jumătate pentru datele on-line din Registrul Comertului
Tarifele percepute pentru furnizarea în sistem on-line a datelor aflate în Registrul Comerţului vor fi reduse la jumătate faţă de costul informaţiilor furnizate pe suport de hârtie, iar certificatele de înregistrare şi înscriere de menţiuni vor fi eliberate făr
- 18 Octombrie 2006
- Citeste
La CCI Bihor, un nou seminar cu o temă de larg interes
Camera de comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, în colaborare cu Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor organizează, în data de 25 octombrie 2006, ora 12.00, la sediul din OradeaCamerei, seminarul cu tema "Piese de schimb pentru autoturisme şi telefoane mobile,
- 18 Octombrie 2006
- Citeste
S-a încheiat recoltatul florii-soarelui
Cultivatorii de floarea-soarelui din Bihor au încheiat recoltatul acestei culturi agricole care a ocupat, în judeţul nostru, o suprafaţă de 23.771 hectare. După încheierea recoltării cartofilor de toamnă de pe cele 9.500 hectare, producţia totală fiind de 133.854
- 18 Octombrie 2006
- Citeste
"Cupa Municipiului Oradea" Divizia A, aproape de final
La Baza "5x5 Fotbal", "Cupa Municipiului Oradea" a programat noi dispute. În Superligă s-au disputat noi partide restante. Dacă Gym Mar Strong, Regiana şi Old-Boys au obţinut victoriile scontate, Moldavia a pierdut surprinzător meciul cu Vulturul Dobreşti. În Divizia A, Star
- 18 Octombrie 2006
- Citeste


