Premieră la teatru Astăzi, 18 octombrie, de la ora 18.00, în Sala Studio, Teatrul de Stat Oradea prezintă premiera spectacolului "Într-un parc..., pe o bancă", de Alexandr Ghelman, în regia lui Ion Mâinea. Din distribuţie fac parte Mirela Niţă-Lupu şi Sebastian L
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Un maestru al artei, doctor în istorie
Artistul fotograf Teodor Radu Pantea a obţinut, recent, doctoratul, în urma susţinerii lucrării cu titlul "Mişcarea fotografică din România. Saloanele de artă fotografică din perioada 1945-2003". Lucrarea a fost coordonată de prof. univ. dr. Raoul Şorban, însă,
- 18 Octombrie 2006
- Citeste
Motorul a surclasat Negrea Reşiţa
Victorie lejeră pentru Motorul Oradea în cel de-al doilea său joc oficial din această ediţie a Ligii la fotbal feminin. Orădencele au dispus cu 7-1 (5-0) de Negrea Reşiţa, după ce în precedentul trecuseră de Ripensia Timişoara, scor 8-4. Pavel 6, 70, Crâşma
- 17 Octombrie 2006
- Citeste
Campionatul Judeţean la fotbal, etapa a X-a
SERIA SUD CF Poiana Curăţele - Şoimii Urviş 5-2 (2-1) Marcatori: Boruţ 7, 64, Vidican 64, Balint 48, 87 / Doble 29, Tiriteu 55 Cariera Vărăşeni - Victoria Tulca 1-4 (1-1) Marcatori: Viliga 25 / Ghiorean 5, Ciula 55, Mangrău 70, 84 AS Grădinari - Unirea Livada 3-1 (
- 17 Octombrie 2006
- Citeste
Cartea Verde ar putea fi eliberată gratuit
Cartea Verde pentru acoperirea pagubelor rezultate din accidentele auto produse în afara ţării ar putea fi eliberată gratuit asiguraţilor, după 1 ianuarie 2007, în momentul cumpărării poliţei de răspundere civilă auto RCA, care va fi disponibilă şi în for
- 17 Octombrie 2006
- Citeste
Urmează plantările de toamnă în livezi
Pentru pomicultori sau oricare gospodar interesat de a avea în grădină sau livadă cât mai mulţi pomi din specii diferite, toamna este cel mai bun anotimp în care se poate planta material săditor pomicol. Un avantaj în plus pentru bihoreni este că, la Oradea, exist
- 17 Octombrie 2006
- Citeste
Accesarea fondurilor PHARE CBC România-Ungaria 2005 În aşteptarea depunerii proiectelor de finanţare
Încă din 14 august a.c., a fost lansat Programul PHARE CBC România-Ungaria 2005, prin care se finanţează proiecte ce vizează întărirea infrastructurii în domeniul transportului, protecţiei mediului şi prevenirii inundaţiilor, promovarea iniţiativelor ce facilit
- 17 Octombrie 2006
- Citeste
"Verde-n faţă", un ziar de mediu pentru orădeni
În urma unor ateliere de tehnoredactare, jurnalism, intervievare şi fotografie realizate pentru editarea unui ziar de mediu pentru Oradea, membri şi voluntari din cadrul Ecotop Oradea, respectiv din cadrul Clubului de Mediu pentru Tineret, cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea, au
- 17 Octombrie 2006
- Citeste
În direct de la Poliţie
Acţiune în piaţa de vechituri Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu cei ai Compartimentului de Siguranţă Publică şi Patrulare l-au depistat în Piaţa de vechituri din Oradea pe A.Z., de 31 de ani, în timp ce oferea spre vânzare 47
- 17 Octombrie 2006
- Citeste
Caravana "Fermier în Europa" a demarat şi în Bihor
Începând de ieri, în judeţul Bihor a demarat campania "Fermier în Europa", în cadrul căreia potenţialii întreprinzători din mediul rural sunt informaţi cu privire la beneficiile, riscurile şi responsabilităţile pe care le presupune aderarea României la Un
- 17 Octombrie 2006
- Citeste


