Pentru obţinerea cotei de lapte, cererile se depun până în data de 31 octombrie a.c., marţi, săptămâna viitoare fiind ultima zi de primire a cererilor. Ieri, ne-am interesat şi am aflat ultimele date înregistrate la Biroul Judeţean Bihoral Departamentului de Admin
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Din Bihor, 41 de firme prezente în "Top 10" pe ţară
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a definitivat Topul Naţional al Firmelor pentru anul 2005, acţiune care s-a derulat în colaborare cu camerele de comerţ şi inudtrie teritoriale. În acest top naţional se regăsesc, între primele 10 pe ţară, ş
- 28 Octombrie 2006
- Citeste
De astăzi, Capitalul social al societăţilor pe acţiuni - 25.000 euro
Potrivit Legii nr. 302 din 24 octombrie 2005 privind societăţile comerciale, publicat în Monitorul Oficial nr. 953/27 oct. 2005, capitalul social al societăţii pe acţiuni şi al societăţii în comandită pe acţiuni nu poate fi mai mic de 25.000 euro, în echivalent
- 28 Octombrie 2006
- Citeste
Angajatorii trebuie să se pregătească pentru salarii mai mari
Aproape o treime dintre tinerii în căutarea unui loc de muncă cred că, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană (UE), companiile îşi vor înteţi competiţia pentru atragerea celor mai buni candidaţi, acest lucru ducând la creşteri salariale, relev
- 28 Octombrie 2006
- Citeste
Luni, la Oradea Sesiune de informare pentru Programul PHARE CBC România-Ungaria
Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră pentru Graniţa România -Ungaria organizează o Sesiune de informare pentru Programul PHARE CBC RO-HU 2005. Sesiunea va avea loc la Oradea, luni - 30 octombrie a.c., la Hotel Continental, cu începere de la ora 10:00. Sunt invita
- 28 Octombrie 2006
- Citeste
La Beiuş se joacă derbyul Campionatului Judeţean
Campionatul Judeţean de fotbal a ajuns la etapa a XII-a, partidele acestei runde fiind programate mâine, de la ora 15.00. Derbyul zilei se desfăşoară în Seria Sud, la Beiuş urmând a se afla faţă în faţă CF Bihorul II, din localitate (locul 2) şi CF Liberty I
- 28 Octombrie 2006
- Citeste
Divizia D Partide dificile pentru primele două clasate
În etapa a XII-a a Diviziei D la fotbal, două partide constituie "capetele de afiş", acestea fiind cele în care vor fi angrenate primele două clasate. Pe terenul din Sântion, liderul, Luceafărul Oradea, va întâlni într-un derby local pe Frontiera Oradea, formaţie afl
- 28 Octombrie 2006
- Citeste
Din egal în egal
A doilea meci susţinut de Selecţionata presei sportive s-a disputat tot în deplasare şi tot la Tileagd. După o partidă aprig disputată, încheiată la egalitate, scor 2-2, gazdele s-au impus la loteria penaltyurilor, lovitura de graţie pentru "presari" fiind dată de go
- 28 Octombrie 2006
- Citeste
Salonta a realizat scorul rundei Rezultate din etapa a XIII-a
Liberty Salonta - Gloria Arad 4-1 (1-0) Marcatori: Aquino 45, C. Chiş 50, Petrescu 53, I. Bud 90 / Oprescu 74 Unirea Sânnicolau Mare - Lotus Felix 2-0 (1-0) Calor Timişoara - UM Timişoara 2-0 ACU Arad - Timişul Albina 2-0 Victoria Nădlac - Someşul Satu Mare 2-2 Voi
- 28 Octombrie 2006
- Citeste
Şansa primei victorii CSM-"U" Oradea - Universitatea Cluj-Napoca
În deschiderea cuplajului baschetbalistic de astăzi de la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", se vor întâlni echipele CSM "U" Oradea şi "U" Cluj-Napoca. Partida va începe la ora 16,30. Jocul de astăzi aduce faţă în faţă două echipe cu un start ratat, niciuna
- 28 Octombrie 2006
- Citeste


