De astăzi, Capitalul social al societăţilor pe acţiuni - 25.000 euro
Potrivit Legii nr. 302 din 24 octombrie 2005 privind societăţile comerciale, publicat în Monitorul Oficial nr. 953/27 oct. 2005, capitalul social al societăţii pe acţiuni şi al societăţii în comandită pe acţiuni nu poate fi mai mic de 25.000 euro, în echivalent lei, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data subscrierii.
Ieri, 27 octombrie, a expirat termenul-limită până la care societăţile pe acţiuni şi cele în comandită pe acţiuni au fost obligate să procedeze la majorarea capitalului social până la nivelul de 25.000 de euro, adică 87.500 RON, calculat la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României. Potrivit Legii 302/2005 pentru modificarea şi completarea Legii 31/1990, societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni au fost obligate să-şi majoreze capitalul social de la 25 de milioane de lei, cât era până acum, la minim 25.000 euro, în echivalent lei calculat la cursul de schimb al BNR. Legea 302 a intrat în vigoare pe 27 octombrie 2005, răgazul dat societăţilor pe acţiuni pentru a intra în legalitate fiind de un an.
Potrivit datelor statistice, în judeţul Bihor există aproximativ 880 de societăţi pe acţiuni, dintre care circa 70 % şi-au îndeplinit această obligaţie. "De la data expirării termenului, Oficiul Registrului Comerţului Bihor va înainta Tribunalului solicitarea de dizolvare a societăţilor pe acţiuni şi a societăţilor în comandită pe acţiuni care nu s-au conformat prevederilor legale" - ne-a precizat doamna ec. Cornelia Lucia Gligor, director al Oficiului Registrului Comerţului Bihor.
Precizăm că detaliile suplimentare legate de procedura de dizolvare sunt stabilite prin articolul 237 din lege. Astfel, dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numeşte un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare şi lichidare. Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se va radia din oficiu din registrul comerţului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunţată la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, cu citarea părţilor. Încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerţului, se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, pe cale electronică, şi se afişează pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi la sediul judeţean al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunal, în raza căruia societatea îşi are înregistrat sediul. Cât priveşte bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerţului, acestea vor reveni acţionarilor. Acest drept se prescrie în termen de 6 luni de la comunicarea încheierii de radiere.
Se pune întrebarea: se mai poate, oare, face ceva, pentru ca firma să nu fie dizolvată? Orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii judecătoreşti de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii prin afişare pe pagina de Internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Rămâne să vedem câte dintre firme vor proceda astfel...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.