Pentru obţinerea cotei de lapte, cererile se depun până în data de 31 octombrie a.c., marţi, săptămâna viitoare fiind ultima zi de primire a cererilor. Ieri, ne-am interesat şi am aflat ultimele date înregistrate la Biroul Judeţean Bihoral Departamentului de Administrare a Cotei de Lapte, situaţie ce ne-a fost prezentată de către d-na ing. Ana Lazăr, consilier. Din numărul total de 29 900 exploataţii cu vaci pentru lapte, s-au depus şi înregistrat, în total, 22 737 de cereri pentru obţinerea cotei de lapte. Dintre acestea, 2718 cereri sunt pentru livrare de lapte la procesatori (reprezentând peste 13,4 milioane kg de lapte - cantitate calculată special în kilograme, de la un efectiv de 7527 vaci) şi 20019 cereri pentru vânzare directă de lapte, cantitatea totală fiind de 83,7 milioane kg lapte, de la un efectiv de 35 265 vaci. Încă se mai pot depune cereri la Unitatea de Ameliorare şi Reproducţie pentru Zootehnie (UARZ) Bihor, cu sediul în Oradea, str. Matei Corvin, nr. 1, sau în judeţ, la primăriile de care aparţin deţinători de exploataţii, la centrele teritoriale ale UARZ Bihor - din Aleşd, Salonta, Săcuieni, Marghita, Tinca, Beiuş.