Începând cu anul 2007, România este membră cu drepturi depline a Uniunii Europene (UE) şi, în consecinţă, trebuie să-şi asume obiectivele comune ale tuturor statelor din spaţiul UE. Noi reguli pentru investiţii Principalele modificari la impozitul pe venit au
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Program pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice
*România trebuie să aplice din acest an programul Comisiei Europene pentru îmbunatăţirea eficienţei energetice în industrie. Proiectul european "Programul pentru Motoare Eficiente - Acţionări eficiente cu motoare electrice în ţările nou admise şi cele candid
- 12 Februarie 2007
- Citeste
Şteienii au fost mai lucizi
Minerul Ştei - Lotus Felix 1-0 (0-0) Minerii au fost o surpriză plăcută în acest amical, reuşind, după o evoluţie foarte bună, o victorie meritată în faţa orădenilor, care au avut o prestaţie destul de modestă. Două au fost evenimentele notabile
- 12 Februarie 2007
- Citeste
Final de stagiu: Doboz - C.F. Bihorul Beiuş 1-3 (0-3)
Beiuşenii au încheiat cantonamentul în Ungaria, cu un meci împotriva echipei maghiare de liga a IV-a, Doboz, de care au dispus cu 3-1 (3-0). Golurile beiuşenilor au fost semnate de Mih 17 şi 32, Silaghi 79. La învingători au evoluat din primul minut Lazea - Roşca, Mu
- 12 Februarie 2007
- Citeste
Amicale în judeţ
FC Bihor-Tileagd - FC Bihor (juniori A) 0-5 (0-3) La o săptămână de la reluarea pregătirilor, echipa satelit a FC Bihorului a disputat, sâmbătă, la Livada, primul joc de verificare din acest an. Ocupanta locului patru în Divizia D, care cu acest prilej a testat mai mul
- 12 Februarie 2007
- Citeste
Elevii vor găsi şi rezolvările subiectelor pe Internet
Subiectele pentru examenele naţionale sunt afişate pe Internet de aproape o lună, iar după ce va trece perioada de perfectare a acestora, vor fi postate şi rezolvările. Astfel, elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a vor avea încă un avantaj la pregătirea pentru exam
- 12 Februarie 2007
- Citeste
Alexandru Rusu, actor la trupa "Iosif Vulcan" Oradea
Dincolo de scenă, vreau şi cred că sunt eu, nu personajul... L-am cunoscut pe actorul Alexandru Rusu, al trupei orădene "Iosif Vulcan", din Oradea, ieri, la Teatrul de Stat, cu câteva ore înainte de evoluţia sa în deja celebra piesă "Salonul nr. 6", de Anton Pavlovici
- 12 Februarie 2007
- Citeste
Un consult medical gratuit pe an
Contractul-cadru din Sănătate pentru 2007 nu mai obligă asiguraţii să se prezinte la medicul de familie, în vederea efectuării controlului medical anual, documentul specificând în schimb, că aceştia au dreptul la un astfel de serviciu medical. Acesta nu se mai re
- 12 Februarie 2007
- Citeste
Peste un an va fi aniversarea de argint
În urmă cu 24 de ani, mai exact la 28 februarie 1983, un grup de temerari, mari iubitori ai cărărilor montane, s-a decis să se organizeze într-o formaţiune legală, acest fapt având la bază, din păcate, mai multe accidente mortale în Munţii Apuseni. Prom
- 12 Februarie 2007
- Citeste
Scrisoare deschisă către cadrele militare în rezervă şi în retragere, membri ai U.N.C.M.R.R. Bihor din M.Ap.N.
Stimaţi camarazi şi colegi pensionari, Cu deosebită stimă, vă informez că din analiza pe anul 2006 Biroul Executiv al Organizaţiei Judeţene a U.N.C.M.R.R. din M.Ap.N. a constatat cu regret că aproximativ 30% din cadrele militare în rezervă şi retragere ca
- 12 Februarie 2007
- Citeste


