Deşi legea penală românească permite inculpaţilor, aflaţi în stare de arest preventiv, ieşirea pe cauţiune, metoda nu este aproape deloc utilizată. Anul trecut, la Curtea de Apel Oradea au fost înregistrate doar două asemenea cereri, în timp ce săptăm
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Un talmeş-balmeş constituţional
Documentul privind propunerea de suspendare din funcţie a şefului statului, dat publicităţii, ieri, de PSD este un material eteroclit, inegal din punctul de vedere al consistenţei, cu vădită tentă politică, adresat mai degrabă Parlamentului şi populaţiei, dec
- 13 Februarie 2007
- Citeste
Termen-limită pentru Depunerea fişelor fiscale în cazul plătitorilor de venituri cu reţinere la sursă
*Angajatorii şi plătitorii de venituri cu reţinerere la sursă - obligaţi să depună fişele fiscale şi declaraţia informativă D205 până la data de 28 februarie a.c. *Categoriile de venituri pentru care se completează şi depune Declaraţia informativ
- 13 Februarie 2007
- Citeste
Produse cu deficienţe - aproape 29 milioane lei vechi
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protectia Consumatorilor Bihor (OJPC) desfăşoară zilnic activităţi de control pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor la comercializarea alimentelor, produselor nealimentare şi a
- 13 Februarie 2007
- Citeste
Eto o a refuzat să intre în teren
Eto o a refuzat să intre în teren Atacantul camerunez Samuel Eto o a refuzat să intre pe teren în minutul 86 al meciului pe care FC Barcelona l-a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Racing Santander, în etapa a XXII-a a campion
- 13 Februarie 2007
- Citeste
Moldoveni reţinuţi la graniţă
Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Borş au depistat un grup format din trei cetăţeni moldoveni care încercau să ajungă ilegal în Ungaria, în baza unor cărţi de identitate româneşti false. La ieşirea din ţară s-au prezentat, duminică
- 13 Februarie 2007
- Citeste
Omorât de un vecin
Omorât de un vecin Un bihorean în vârstă de 52 de ani a fost găsit mort, sâmbătă, în casa unui vecin de-al său, din Almaşu Mare. Procurorii au demarat cercetările în acest caz şi au reţinut un suspect. Conform procurorilor din cadrul Parchetului de
- 13 Februarie 2007
- Citeste
Pensionarii nu mai bat drumul Poştei
Pensionarii bihoreni care îşi primesc banii pe card sau în cont bancar şi care aveau obligaţia să intre în posesia taloanelor de pensie stând la cozile infernale de la poştă, sunt scutiţi, începând cu data de 9 februarie, de acest calvar. Începând
- 13 Februarie 2007
- Citeste
Unii deţinuţi orădeni pot munci, fără supraveghere, în afara penitenciarului
Conducererea Penitenciarului de maximă siguranţă Oradea a stabilit regimul de detenţie pentru fiecare dintre cei peste 600 de deţinuţi aflaţi în custodia instituţiei. De la intrarea în vigoare a Legii 275/2006, s-au schimbat mai multe lucruri pentru persoanele aflate
- 13 Februarie 2007
- Citeste
În Bihor, mai sunt compensate şi gratuite
Potrivit informaţiilor furnizate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor, dintre cele 174 de farmacii bihorene aflate în relaţie contractuală cu această instituţie, 132 pot în continuare oferi medicamente compensate şi gratuite asiguraţilor. Dacă,
- 13 Februarie 2007
- Citeste


