La începutul acestei luni, peste 40 de reprezentanţi ai presei locale din România au fost invitaţi de conducera Dacia Group Renault să viziteze uzina de la Mioveni, unde se fabrică cele trei produse din gama Logan (berlină, break, VAN) şi unde, până în anul 2009,
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Preşedintele Ungariei vine în România
Preşedintele Republicii Ungare, Laszlo Solyom, se va afla, astăzi şi mâine, într-o vizită de stat în România. Este prima vizită pe care preşedintele Ungariei o efectuează în ţara noastră, în calitate oficială. Potrivit unui comunicat de presă
- 12 Februarie 2007
- Citeste
Buget mic, cerinţe mari la Auşeu
În şedinţa Consiliului Local Auşeu, desfăşurată recent, pe parcursul a trei ore s-a dezbătut şi aprobat bugetul comunei pe anul 2007. Primarul comunei Nicolae Botici şi contabila Maria Leho au făcut, în prealabil, câteva recomandări consilierilor privind n
- 12 Februarie 2007
- Citeste
A fost votat bugetul oraşului Ştei
La începutul săptămânii trecute, la Ştei s-au desfăşurat două şedinţe extraordinare ale Consiliului local. Printre punctele înscrise pe ordinea de zi a fost şi cel referitor la aprobarea bugetului local pe anul 2007. Bugetul discutat a cuprins toate resursele
- 12 Februarie 2007
- Citeste
20.000 de bihoreni sunt încadraţi într-un grad de handicap
Potrivit unei statistici elaborate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor (DGASPC), doar în anul 2006, Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap Adulte a expertizat 10.082 de persoane, dintre care 9.139 au primit certifi
- 12 Februarie 2007
- Citeste
"Nu rataţi şansa de-a lăsa Crişul verde!"
De curând, Direcţia Apelor Crişuri Oradea a anunţat că Agenţia Regională de Protecţia Mediului din Cluj-Napoca a decis să emită acordul de mediu pentru proiectul de amenajare a malurilor Crişului Repede în Oradea, pe tronsonul Pod Dacia-Pod Centru. Proiectul
- 12 Februarie 2007
- Citeste
În final, a contat doar victoria
CSM Oradea - Naţional Sighişoara 33-28 (20-12) Prima apariţie oficială din acest an a echipei de handbal masculin orădene a coincis cu o primă victorie, scontată, dar care s-a conturat cu destule emoţii. Orădenii s-au impus în faţa formaţiei din Sighişoa
- 12 Februarie 2007
- Citeste
Orădenii n-au reuşit să-şi ia revanşa
CS Otopeni - CSM Leonardo Oradea 84-77 (26-22, 26-17, 14-16, 18-22) Formaţia de baschet masculin orădeană n-a reuşit să continue şirul victoriilor, fiind învinsă de nou promovata CS Otopeni, la capătul unui meci în care orădenii au contat doar la început
- 12 Februarie 2007
- Citeste
Încă un record pentru Elena Isinbaieva
Săritoarea cu prăjina Elena Isinbaieva şi-a îmbunătăţit recordul mondial în sală, trecând în cadrul unei reuniuni disputate la Doneţk (Ucraina) peste ştacheta ridicată la 4,93 m. Fostul record îi aparţinea şi era de 4,91 m, fiind stabilit acum a
- 12 Februarie 2007
- Citeste
Keşeru a marcat degeaba
Atacantul Claudiu Keşeru a înscris, sâmbătă, primul său gol în ediţia 2006/2007 a campionatului Franţei, în partida pe care FC Nantes a pierdut-o, pe teren propriu, cu scorul de 2-5, în faţa formaţiei Valenciennes, în etapa a XXIV-a a competiţiei. Ke
- 12 Februarie 2007
- Citeste


