Şteienii au fost mai lucizi
Minerul Ştei - Lotus Felix 1-0 (0-0)
Minerii au fost o surpriză plăcută în acest amical, reuşind, după o evoluţie foarte bună, o victorie meritată în faţa orădenilor, care au avut o prestaţie destul de modestă.
Două au fost evenimentele notabile în prima repriză: Buştea (21) a avut şansa golului, însă Pele a fost un adevărat acrobat, el respingând în extremis, acelaşi procedeu fiind reuşit şi de Brândaş (33), în faţa rapidului Szolosi.
Raţ (53) a prefaţat deschiderea scorului cu un şut sănătos, pentru ca Sbertea (59), cel mai bun de pe teren, să aibă o apariţie fulgerătoare şi să înscrie elegant golul victoriei.
Oaspeţii nu s-au împăcat uşor cu spectrul înfrângerii şi pe final de meci au atacat în valuri. Degeaba, pentru că Ţârlea (78) a fost blocat de Pele, iar Popa (87) deviază în extremis, pentru ca Pavel (88) să trimită milimetric din poziţie ideală.
Pe final, au cedat şi nervii orădenilor, iar centralul Vasile Sin, care a condus impecabil partida, asistat, în aceeaşi notă, de Dan Pantea (Nucet) şi Dănuţ Moş (Vaşcău), i-a arătat cartonaşul roşu lui Cl. Mutu (84) pentru injurii la adresa acestuia.
Minerul: Fofiu - Pele, Dumuţa, Hărdălău, Filip, Muţiu, Sbertea, Briciu, Szolosi, Raţ, Lazea. Au mai jucat Bărăianu, Ciuciu, Dumitrescu, Popa, Bogdan, Herle. Antrenor: Sandu Balaj.
Lotus (prima repriză): Moiş - Iova, Brândaş, Pavel, Iuhas, Luca, Fărcuţa, Ciuciu, Cuc, Judea, Buştea.
Lotus (repriza a doua): Câmpan - Letan, Pavel, Jude, Galea, Pup, Cl. Mutu, Anton, Codoban, Ţârlea, Merce. Antrenor: Lucian Ciocan.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.