Într-o partidă amicală de fotbal disputată, ieri, la Timişoara, "Poli" II din localitate (locul 12 în seria secundă a Ligii a II-a) şi CF Liberty Salonta (lidera seriei a VI-a din Liga a III-a) au remizat, scor 1-1 (0-0). Scorul a fost deschis de echipa vizitatoare, în
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Amicale între divizionare "D"
Tricolorul Alparea - FC Bihor-Tileagd 2-4 (2-1) Marcatori: Pantiş 2 / Boka, Vaţlavic 2, Dogar Alpărenii au abordat cele două reprize cu garnituri diferite. În prima, au utilizat jucători care fac parte din lotul grupării de Divizia D, una cu o medie de vârstă foarte
- 22 Februarie 2007
- Citeste
UEFA Champions League
"Galacticii" au impresionat doar o repriză Primele patru meciuri din manşa tur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, disputate marţi seara, au avut drept cap de afiş meciul de pe "Santiago Bernabeu", dintre Real Madrid şi Bayern München. Spre surprinderea multora,
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Steaua se va antrena pe "Municipalul" orădean
Programarea meciului Steaua - UTA la Oradea i-a mai scos din amorţeală pe cei care efectuează lucrări la Stadionul Municipal. În ultimele zile s-au montat scaune la colţurile de pe partea tribunei oficiale, s-a vopsit gardul împrejmuitor şi porţile de acces şi s-a
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Handbal feminin la CSM Oradea?
În cadrul conferinţei de presă care a avut loc, ieri, la sediul Direcţiei Judeţene de Sport (DJS) Bihor, directorul Ionel Bungău a a anunţat că Oradea ar putea avea curând o echipă de handbal feminin, la nivelul senioarelor. „Este un lucru lăudabil, că e
- 22 Februarie 2007
- Citeste
TV Sport
TVR 1 20.20 Minutul 0 20.45 Fotbal din Cupa UEFA: Dinamo Bucureşti - Benfica Lisabona 22.45 Minutul 90 plus N 24 23.00 Sport TV Sport 07.00, 18.30, 21.45, 00.00 Ştiri 13.10 Gillette World Sport 14.15 Handbal masculin din Liga Naţională: Dinamo - Steaua (reluare) 16.3
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Prin APIA, sprijin financiar din fonduri europene
Devenind membră a Uniunii Europene, România beneficiază, începând cu acest an, de fonduri europene destinate mai multor sectoare ale economiei. Nu este, însă, suficientă alocarea acestor fonduri, important fiind perfectarea sistemului prin care benefi
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Semnal editorial
"Agroconsult Bihor", într-o nouă formulă grafică În cel de-al şaselea an de existenţă, pulicaţia "Agroconsult Bihor" (număr dublu - ianuarie şi februarie) s-a tipărit într-un nou format şi într-o nouă ţinută grafică. Editată de Ofic
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Productivitatea muncii în industrie va creşte cu 0,5% pe an
Expansiunea productivităţii muncii şi a salariilor din România ar putea fi mai mare decât în majoritatea ţărilor membre UE în următorii doi ani, conform estimărilor Comisiei Europene. Creşterea productivităţii muncii în industrie, pe angajat, est
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Calendarul Bursei Române de Mărfuri
* Licitaţii şi prin Terminalul Oradea* Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori. Concr
- 22 Februarie 2007
- Citeste


