Conducerea Regiei Autonome de Transport Local a decis ca, începând de luni, 26 februarie 2007, reţeaua de transport cu autobuzele să fie extinsă, prin modificarea liniei 12. Aceasta va cuprinde şi tronsonul str. Horea - Piaţa 22 Decembrie - str. Costa Foru, unde vor fi amplasate
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
La Căbeşti, "tranşee" în şoseaua asfaltată
Locuitori, dar şi conducători auto în tranzit prin Căbeşti s-au adresat cotidianului "Crişana" semnalând starea deplorabilă la care a ajuns drumul asfaltat ce trece prin centrul comunei Căbeşti, şosea care duce spre localitatea Roşia. Acest drum asfaltat,
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Semnături pentru lista PNŢCD
Conducerea PNŢCD Bihor îi invită pe membrii şi simpatizanţii acestei formaţiuni politice să semneze lista de susţinere a candidaţilor creştin-democraţi pentru Parlamentul European. Aceştia sunt aşteptaţi zilnic, la sediul PNŢCD Bihor de pe strada Aure
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Ajutoare pentru pensionari
Uniunea Judeţeană a Pensionarilor distribuie membrilor săi diferite sortimente de îmbrăcăminte pentru femei, bărbaţi şi copii în zilele de 26 şi 28 februarie 2007, între orele 09.00-12.00, la sediu, pe strada Dunărea nr. 18. Reamintim membrilor care nu au a
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Conservarea biodiversităţii cavernicole din zona Roşia - Remetea
Ieri, la sediul Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor, a avut loc prezentarea unui proiect având ca temă conservarea biodiversităţii cavernicole din zona Roşia-Remetea, judeţul Bihor. Echipa Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvolta
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Cărţi de identitate, la domiciliu
Mâine, echipa mobilă din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Oradease se va afla la Girişu de Criş, în vederea preluării pe loc a actelor necesare eliberării cărţilor de identitate. Funcţionarii SPCEP Oradea vor fi prezenţi, înc
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Peste 70 de vitezomani amendaţi
Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru a preveni şi combate abaterile de la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, au fost aplicate 287 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute în vederea suspendării 20 d
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Dinamo şi Steaua joacă pentru calificare şi puncte
Faza "16-imilor" de finală din cadrul Cupei UEFA la fotbal programează, în această seară, partidele manşei secunde. Va fi o seară cu emoţii pentru suporterii români şi în special pentru cei dinamovişti şi stelişti, care vor ţine pumnii echipei favorit
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Noi promisiuni pentru modernizarea străzilor orădene
Conducerea Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, un grafic eşalonat pentru lucrările de reabilitare programate în anul 2007. Graficul a fost elaborat de către antreprenorul general - Drumuri Orăşene
- 22 Februarie 2007
- Citeste
Agenda politică
Doi candidaţi propuşi de PNŢCD Bihor pentru PE Filiala bihoreană a PNŢCD a demarat campania de strângere de semnături, care să le permită înscrierea listei de candidaţi în cursa pentru Parlamentul European. Creştin-democraţii bihoreni trebuie să str
- 22 Februarie 2007
- Citeste


