Luni, poliţiştii Serviciului Rutier Bihor au aplicat 203 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut în vederea suspendării zece permise de conducere. 20 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, trei conducători auto au fost s
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Posturi de director scoase la concurs
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor organizează un concurs pentru ocuparea posturilor de director la şcolile cu clasele I-VIII din mediul rural. Vor fi scoase la concurs mai multe posturi pentru şcolile cu personalitate juridică. Lista cu posturile vacante este disponibil
- 21 Februarie 2007
- Citeste
Concert aniversar "Miraj"
Trupa "Miraj" s-a reconstituit anul trecut, după o pauză de 25 de ani. Membrii fondatori, Lupu Şerban şi Cornel Ungur, sunt cei care au gândit revenirea pe scenă a formaţiei orădene, completând grupul cu trei noi membri: Alexandru Pop (claviaturi), Adrian Abrudan (ch
- 21 Februarie 2007
- Citeste
Elevii orădeni au fost la carnavalul de la Veneţia
Catedra de engleză a Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu" împreună cu o agenţie de turism au profitat de perioada de vacanţă a elevilor pentru a organiza o excursie în Veneţia. Astfel, elevii de la "Onisifor Ghibu" au avut ocazia să vadă, pe viu, carnavalul din Ve
- 21 Februarie 2007
- Citeste
Programul de subvenţionare a achiziţiei de calculatoare continuă
Ministerul Educaţiei oferă un ajutor elevilor sub 16 ani pentru achiziţia de calculatoare. Programul de subvenţionare a fost demarat încă din 2004, iar acum acesta este reluat. Elevii care provin din familii cu venituri mici pot cere ajutor pentru achiziţionarea unui
- 21 Februarie 2007
- Citeste
Alimentele uşor perisabile, interzise la graniţă
Cu toate că normele UE asigură libera circulaţie a mărfurilor între ţările membre ale uniunii, adică nu se procedează la vămuirea mărfurilor în cazul introducerii sau scoaterii acestora dintr-o ţară membră în alta, un eventual control al circulaţiei
- 21 Februarie 2007
- Citeste
Un nou centru pentru persoanele cu dizabilităţi
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor în parteneriat cu AJOFM Bihor, Fundaţia Asteldorf şi Asociaţia Suphar organizează, mâine, începând cu ora 10.00, festivitatea de deschidere a unui nou Centru de Orientare Pro
- 21 Februarie 2007
- Citeste
Asociaţia Deficienţilor Locomotori Bihor, la ceas aniversar
Azi, Asociaţia Deficienţilor Locomotori Bihor aniversează 17 ani de existenţă. Cu acest prilej, la sediu, pe str. Simion Bărnuţiu, nr. 32, începând cu ora 13.00, va avea loc o masă rotundă, având ca temă "Modificările legislative aduse de Legea 448/2006"
- 21 Februarie 2007
- Citeste
Precizări din partea DGFP Bihor - Codurile IBAN actualizate
Printr-un comunicat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor se fac precizări referitoare la codurile IBAN utilizate în acest an, informaţia adresându-se agenţilor economici, persoanelor fizice şi instituţiilor publice. În acest context, se men
- 21 Februarie 2007
- Citeste
Amenzi în valoare de 17.000 RON
Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor a desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea lampadarelor şi a lămpilor de grădină, inclusiv a torţelor neelectrice. Principalele deficienţele constatat
- 21 Februarie 2007
- Citeste


