Productivitatea muncii în industrie va creşte cu 0,5% pe an
Expansiunea productivităţii muncii şi a salariilor din România ar putea fi mai mare decât în majoritatea ţărilor membre UE în următorii doi ani, conform estimărilor Comisiei Europene.
Creşterea productivităţii muncii în industrie, pe angajat, este estimată la 5,5% în 2007 şi 5,8% pentru 2008, urmând ca avansul să se accelereze la 6%, respectiv 6,2% pe an în 2009 şi 2010. Datele preliminare pentru 2006 indică o creştere a productivităţii muncii în industrie cu 7,4%. Potrivit estimărilor, numai în primele nouă luni ale anului 2006, creşterea înregistrată a fost de 11%, pe seama dinamismului productivităţii în industria mineritului şi din cea extractivă, precum şi din sectorul materialelor de construcţii, care a avansat cu 26,6%. Aceste sectoare sunt urmate de industria prelucrătoare, cu o creştere a productivităţii muncii cu 10,5%, şi de cea a energiei electrice şi termice, gaz şi apă (5,8%).
După aderare, există tendinţa unor presiuni puternice de convergenţă a salariilor către nivelul vestic, iar în situaţia în care creşterea productivităţii muncii pe angajat este depăşită de avansul salariilor angajaţilor, aşa cum prognozează Comisia Europeană, rezultatul va afecta direct competitivitatea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.