Poliţiştii rutieri şi polițiștii de ordine publică cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat, luni, pe drumurile publice din județ, în cadrul unei acțiuni desfășurată la nivel național, pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
International School of Oradea - Schimb de experiență în Copenhaga
Reprezentanții conducerii de la International School of Oradea (ISO) nu și-au luat vacanță în această toamnă, ci au întreprins un schimb de experiență în Copenhaga, la International School of Hellerup, al cărei liceu a obținut cel mai înalt punctaj DP (International Baccalaureate Diploma Programme Ba) din Danemarca.
- 15 Noiembrie 2022
- Citeste
Va fi extins terminalul de pasageri, echipamente moderne de control - Noi investiţii la Aeroport
Consilierii judeţeni au aprobat ieri, 15 noiembrie, indicatorii tehnico-economici pentru extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri al Aeroportului Oradea. De asemenea, va fi dotat cu echipamente și sisteme de control de securitate în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene.
- 15 Noiembrie 2022
- Citeste
La Liceul Ortodox din Oradea - Expoziție și lectură de Ziua Bibliei
În fiecare an, în data de 13 noiembrie, îl serbăm pe Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului, Părintele Litughiei în care ne rugăm cel mai adesea, înălțând mulțumirea noastră smerită, dar adâncă și profundă către cer.
- 15 Noiembrie 2022
- Citeste
Pentru salvatorii montani și speologii din județ - Un nou stagiu de pregătire
Zilele trecute, la Vârtop, a avut loc un nou stagiu de pregătire pentru salvatorii montani și speologii din județ. Tematica generală a stagiului a fost exersarea tehnicilor de salvare pe timp de vară, în special evacuarea accidentatului pe targă, în amonte, prin sisteme de elevare, tiroliană și portaj.
- 15 Noiembrie 2022
- Citeste
Congresul European de Medicină de Urgență - SAJ Bihor premiat la Berlin
Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor a fost premiat la Congresul European de Medicină de Urgență care a avut loc la Berlin în perioada 16-19 octombrie 2022.
- 15 Noiembrie 2022
- Citeste
Reabilitare termică și energetică a Spitalului Județean - Lucrări realizate în proporţie de 85%
Lucrările de reabilitare energetică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea au ajuns la stadiul de 85%, fiind modernizate mai multe secții precum: neurologie, neurochirurgie, chirurgie plastică, ortopedie I și II, oftalmologie, ORL, chirurgie orală maxilo-facială și chirurgie I și II.
- 15 Noiembrie 2022
- Citeste
Miercuri, 16 noiembrie, pe tronsonul Calea Aradului – capăt Ioşia - Circulaţie suspendată pentru tramvaiul 8
OTL a anunţat că miercuri, 16 noiembrie, începând cu ora 9.00, va fi suspendată circulaţia cu tramvaie pe tronsonul Calea Aradului (intersecţie cu str. Oneştilor) - Cap linie Ioşia din cauza executării de lucrări de infrastructură.
- 15 Noiembrie 2022
- Citeste
Accident grav în Hidişelu de Sus - Un copil în vârstă de 5 ani şi 11 luni şi-a pierdut viaţa
O căruţă şi un autoturism au fost implicate, luni seara, într-un accident de circulaţie produs pe DN76, în urma căruia un copil în vârstă de 5 ani şi 11 luni a murit. Copilul a fost resuscitat de echipajele de urgenţă ajunse la faţa locului, însă nu a mai putut fi salvat. Potrivit poliţiştilor, căruţa nu avea montat niciun dispozitiv de iluminat, iar bărbatul care conducea atelajul era băut.
- 15 Noiembrie 2022
- Citeste
15 noiembrie - Ziua record în care populația pe Pământ a depășit 8 miliarde de oameni
Populația pe Pământ a depășit 8 miliarde de oameni la ora 10.01, potrivit www.worldometers.info. În urmă cu 11 ani, în 2011, existau "doar" 7 miliarde de locuitori.
- 15 Noiembrie 2022
- Citeste


