Ultima etapă a Diviziei A de baschet masculin a definitivat în mare parte ierarhia finală a primului eşalon. Dacă se ştiau de ceva vreme formaţiile calificate în play-off şi cele din play-out, necunoscutele erau perechile din aceste faze.
Ultima etapă a Diviziei A de baschet masculin a definitivat în mare parte ierarhia finală a primului eşalon. Dacă se ştiau de ceva vreme formaţiile calificate în play-off şi cele din play-out, necunoscutele erau perechile din aceste faze.
Cotidianul turc Star notează că tehnicianul Gheorghe Hagi a ajuns la un acord de principiu cu Galatasaray şi, dacă se va înţelege cu oficialii de la Istanbul în privinţa termenilor contractului, va semna, astăzi, cu gruparea din prima ligă din Turcia.
Ciobanul care, în urmă cu câteva săptămâni, a agresat un bărbat din municipiul Oradea a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind acuzat de tentativă de omor.
Numărul mare de spectacole anulate în Oradea pe motiv că nu s-au vândut suficiente bilete începuse să situeze oraşul nostru între oraşele codaşe din ţară în ceea ce priveşte interesul faţă de evenimentele culturale. Pentru ca situaţia să nu se repete şi în cazul baletului "Lacul lebedelor", Marius Creţu, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea (CCS), a hotârât să pună sala de spectacole în mod gratuit la dipoziţia organizatorilor, tocmai pentru a sprijini acest spectacol deosebit, fiind important ca turneul Teatrului Balşoi din Moscova să fie dus la bun sfârşit. Trebuie spus că este pentru prima oară după 1989 când, în ţara noastră, se joacă acest spectacol cu asemenea solişti de excepţie, evenimentul fiind recomandat de Ambasada Rusiei la Bucureşti.
În luna septembrie a anului trecut, a avut loc inaugurarea, la Oradea, a unui Centru Comunitar Evreiesc (CCE), care pune la dispoziţia tuturor, indiferent de vârstă, o serie de activităţi atractive şi interactive, oferind posibilitatea petrecerii timpului liber într-un cadru revigorant.
Preşedintele american George W. Bush şi omologul său rus Vladimir Putin nu au reuşit să îşi rezolve diferendul pe tema scutului antirachetă în cadrul unei întâlniri de adio ieri, dar au convenit să lase o atmosferă pozitivă succesorilor lor, relatează Reuters.
Cu ocazia vizitei sale în România, preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a declarat satisfăcut de discuţiile care au avut loc în cadrul Consiliului Rusia-NATO cu toate că a subliniat încă o dată problemele existente între cele două părţi, precum extinderea Alianţei spre Est şi scutul antirachetă.
O importantă bază a organizaţiei al-Qaida a fost descoperită sâmbătă pe o insulă de pe fluviul Tigru, în apropiere de Samarra, în zona central-nordică a Irakului, unde a fost arestat şi un lider religios la grupării, relatează AFP.
