Un pensionar orădean riscă să îşi petreacă restul vieţii după gratii după ce a fost trimis în judecată de anchetatori pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Dosarul a fost instrumentat de procurorul criminalist Florian Demian, cazul fiind ultimul soluţionat de magistratul aflat la vârsta pensionării.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Elevi orădeni, trimişi în judecată
Trei elevi orădeni au fost trimişi în judecată pentru furt calificat în formă continuată. Deşi minori, hoţii nu vor scăpa de rigorile legii, urmând să răspundă pentru faptele lor.
- 10 Mai 2008
- Citeste
Florin Piersic a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Oradea
Actorul Florin Piersic s-a prezentat, ieri, în faţa Consiliului Local Oradea pentru a-şi ridica diploma de cetăţean de onoare al oraşului şi a vorbit mai bine de o oră despre tinereţea sa şi despre relaţia pe care a avut-o cu actriţa Ana Szeles. "Sunt onorat ca la 72 de ani să fiu cetăţean de onoare al unui oraş de care sunt legat sufleteşte", a spus, de la început, actorul, amintindu-şi de perioada liceului, făcând o legătură inedită între aceasta şi căsnicia sa cu artista orădeancă. Piersic şi-a evocat fosta soţie, spunând că «era drăguţă şi frumoasă ca o zână». "Dacă toată Oradea zicea «nu», eu tot o luam de nevastă", a spus Piersic, precizând că părinţii săi au iubit-o pe Anna imediat, mai ales că semăna leit cu sora lui Lucica, care a murit înecată la doar 15 ani, în timp ce încerca să îşi salveze de la înec colega de bancă. Actorul a ţinut să sublinieze că relaţia cu Ana Szeles, împreună cu care are un copil (Daniel Piersic) s-a încheiat amiabil, iar foştii soţi au rămas prieteni. Florin Piersic a adăugat că a înţeles dorinţa soţiei sale de a face carieră la Budapesta.
- 10 Mai 2008
- Citeste
prima pagina
- 10 Mai 2008
- Citeste
Horoscop
- 10 Mai 2008
- Citeste
Agenda zilei
Azi, 10 mai 2008
Au trecut 130 de zile din anul 2008
Mai sunt 236 zile până în anul 2009
Soarele răsare la ora 06.03 şi apune la ora 20.55
Calendarul ortodox: Sf. Ap. Simon Zilotul; Cuv. Isihie Mărt. şi Lavrentie
Calendarul greco-catolic: Sf Ap Simon Zelotul
MAXIMA ZILEI: "Într-o dragoste adevărată trebuie să fii puţin sclav pentru a fi liber, adică să nu mai vezi nimic în jur." - Octavian PALER
- 10 Mai 2008
- Citeste
In memoriam
- 10 Mai 2008
- Citeste
D.G.F.P. Bihor - veniturile bugetare colectate au crescut cu 40,23 la sută
În primele patru luni din 2008, veniturile bugetare colectate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (D.G.F.P.) Bihor au crescut cu 40,23% faţă de aceeaşi perioada a anului 2007.
- 10 Mai 2008
- Citeste
Reînnoirea cotei de lapte la vânzări directe pentru noua perioadă de un an
* Depunerea declaraţiilor, de către producători, până în 14 mai 2008 *
Fiecare producător care deţine cotă de lapte pentru vânzări directe, drept obţinut pentru anul de cotă 1 aprilie 2007 - 31 martie 2008, are obligaţia de a depune, acum, declaraţia anuală pentru cantitatea de lapte la vânzări directe (pe piaţă), în vederea stabilirii (menţinerii) cotei de lapte pentru următorul an de cotă: 1 aprilie 2008 - 31 martie 2009.
- 10 Mai 2008
- Citeste
Lucrări agricole de sezon-În judeţ, porumbul este semănat pe 62% din suprafaţa programată
Pentru judeţul Bihor este prevăzută suprafaţa totală de 170.989 de hectare pe care să se însămânţeze culturi agricole de primăvară, o astfel de lucrare fiind realizată în proporţie de 72 la sută.
- 10 Mai 2008
- Citeste


