Echipele de fotbal feminin Motorul Oradea şi CSŞ Târgovişte dispută în acest sfârşit de săptămână două jocuri oficiale în mai puţin de 24 de ore! Ambele întâlniri au loc la Oradea, prima, în această dimineaţă, de la ora 11.00, pe terenul Motorul, iar cealaltă, mâine, de la ora 10.00, pe Stadionul Municipal. Una dintre aceste partide este o "restanţă" din turul campionatului Ligii I, pe care orădencele ar fi trebuit să o joace la Târgovişte, dar au găsit înţelegere pentru a fi reprogramată în oraşul de pe Criş.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Bani mai mulţi pentru participantele la Euro
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) va împărţi 184 de milioane de euro celor 16 echipe care vor participa la turneul final al Campionatului European din Austria şi Elveţia. Suma a crescut cu mai mult de 40 la sută comparativ cu ediţia precedentă, cea din Portugalia, din 2004, când echipele participante au încasat doar 129 milioane de euro.
- 10 Mai 2008
- Citeste
Drapel uriaş al Uniunii Europene
Unul dintre cele mai mare steaguri ale Uniunii Europene confecţionate vreodată în România a fost ridicat ieri la Oradea, în cadrul manifestărilor organizate de Asociaţia Studenţilor de la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (ARISE) Oradea, cu prilejul zilei de 9 mai, Ziua Europei. Drapelul, cu o lungime de 12 metri şi o lăţime de 5 metri, a fost ridicat de câteva zeci de tineri, care, purtând steagul uriaş, au pornit apoi într-un marş organizat prin centrul municipiului Oradea.
- 10 Mai 2008
- Citeste
"Cântă, cântă, gură scumpă"
- 10 Mai 2008
- Citeste
Marş al tinerilor liberali în centrul municipiul Oradea
- 10 Mai 2008
- Citeste
Cerşetori şi cârpe în drum
Uitându-te la modul cum se comportă albinele, câinii, lupii etc., în general animalele, vom accepta uşor că în faţa unor situaţii tipice ele au reacţii invariabile. Toţi indivizii din aceeaşi specie reacţionează la fel, nici nu ar putea reacţiona altfel şi ar fi incapabili să elaboreze un alt răspuns comportamental în afara celui programat prin naştere şi creştere.
- 10 Mai 2008
- Citeste
Două extreme: Democraţia în România şi Elveţia
Interogam pragmatismul, coerenţa şi transparenţa deciziilor publice. Suntem fundamental nemultumiţi. Participarea cetăţenească este izolată şi nu ne cunoaştem drepturile. Domină credinţa că populaţia nu este capabilă să impună decizii în locul elitei politice. Nici că şi-ar dori o astfel de implicare directă. Sau că alegerile ar fi suficiente pentru consultarea poporului. Greşit, de trei ori greşit. Democraţia nu se clădeşte cu apatie, cu lehamite, prin fuga de implicare sau pe lenea asumării iniţiativelor publice. Nici cu biruinţele unui erou băsescian. În niciun caz cu noncombatul de campanie. Participarea publică cruţă degradarea sa de sus în jos fără prea multe lamentări şi remuşcări. Cred că poporul poate face alegeri mai bune decât politicienii. Unii se vor grăbi să riposteze: ce prostie colosală! Poporul e prost! Românii sunt suspect de proşti! Vor aduce şi bătrânele argumente. Acum 18 ani, românii şi-au dat votul în proporţie de 80% lui Ion Iliescu. În 2000, l-au trimis în turul doi pe Vadim Tudor. Le scapă un lucru esenţial: alternativele propuse atunci de către politicieni au fost sub nivelul celor doi corifei. Totul a funcţionat de sus în jos. Românii nu sunt elveţieni, la fel cum nici văcuţa noastră nu e la fel de ochioasă ca a lor.
- 10 Mai 2008
- Citeste
Verde-nlăcrimat-Organizaţiile de mediu cer stoparea masacrului dendrologic
După ce întreaga săptămână viceprimarul cu atribuţii de primar, Mihai Groza, a evitat organizarea unei dezbateri publice vizavi de modul în care executivul a înţeles să demareze lucrările de reamenajare peisagistică a 24 de zone verzi din Oradea, ieri reprezentanţii unor organizaţii de mediu s-au prezentat în faţa consilierilor locali pentru a-şi spune părerea. Pentru a-şi salva pielea, unii dintre consilierii locali au acuzat reprezentanţii organizaţiilor de mediu că nu s-au informat din timp despre acest proiect. Mai mult, consilierii PD-L s-au apărat, afirmând că, dacă ecologiştilor le-ar fi păsat de acţiunea de reamenajare a Piaţei Unirii, ar fi luat atitudine imediat după ce această hotărâre a fost luată în Consiliul Local. În realitate, consilierii locali nu au votat niciodată un plan de reamenajare a Pieţei Unirii.
- 10 Mai 2008
- Citeste
Proiect de lege pentru cimitire şi servicii funerare
Deputatul Lakatos Petru a depus în această săptămână la Camera Deputaţilor proiectul de lege care ar urma să reglementeze activitatea de înfiinţare, funcţionare şi închidere a cimitirelor, precum şi activitatea serviciilor funerare.
- 10 Mai 2008
- Citeste
Micii europeni de la "Nicolae Bălcescu"
Pentru a marca Ziua Europei, elevii claselor a II-a D şi a IV-a E, îndrumaţi de institutoarele Ioana Căbău şi Andaluza Raţ, au desfăşurat mai multe activităţi.
- 10 Mai 2008
- Citeste


