Din datele prezentate de conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, producătorii din judeţ au încheiat semănatul culturilor agricole la ovăz, orzoaică, muştar, cartofi timpurii, de vară şi de toamnă, la mazăre boabe şi fasole. Total suprafaţă - 26.800 hectare.
Se află în fază finală efectuarea însămânţării sfeclei de zahăr şi a florii soarelui, iar la plantele de nutreţ şi soia lucrarea s-a înfăptuit în proporţie de 76% (din suprafaţa totală de 19.038 hectare), respectiv 45% (din 2000 de hectare).
Cum remarca dl ing. Octavian Avrămuţ, director executiv al DADR Bihor, volumul cel mai mare de lucrări este la semănatul porumbului, cultură agricolă programată, în Bihor, pe suprafaţa totală de 86.398 de hectare. "Aici ne situăm la aproximativ 64% însămânţat, fiind necesară urgentarea lucrării. De altfel, exceptând sectorul de stat, unde semănatul porumbului este încheiat (pe 745 hectare), cele mai mari suprafeţe neînsămânţate se află în sectorul privat, cu precădere la producătorii individuali, la care ar mai fi de semănat pe aproximativ 31.000 de hectare", a menţionat directorul executiv al DADR Bihor.