Ieri, a avut loc deschiderea oficială a Conferinţei Internaţionale de Calculatoare, Comunicaţii şi Control "ICCCC 2008", eveniment organizat de Universitatea Agora şi care se înscrie în seria de manifestărilor "Zilele Agora".
Titlurile zilei
-
Măsuri dispuse de autoritățile din Bihor înainte de începerea cursurilor - An școlar în siguranță
Prefectul Județului Bihor, alături de conducerile structurilor teritoriale de poliție, jandarmerie și pompieri a prezentat, joi, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul IPJ Bihor, planul comun de acțiune pentru ca elevii să înceapă cursurile în liniște și siguranță.
-
Copii din Vadu Crișului, Birtin și Tomnatic - Au primit ghiozdane echipate
Asociația Pro Bambini din Oradea a ajuns, joi, 3 septembrie, la Vadu Crișului, în cadrul campaniei „Ajută un copil să meargă la școală”, un program derulat de asociație la fiecare început de an școlar, încă din anul 2009.
-
Plan Roșu de Intervenție - Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, 116 persoane evacuate
Foto/Video. Un incendiu a izbucnit, joi seara, la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, autoritățile activând Planul Roșu. Până la sosirea pompierilor, 53 de persoane s-au autoevacuat.
-
Toate școlile și grădinițele din Oradea - Dotate prin fonduri europene
Primăria Oradea, prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională, a finalizat proiectul privind dotarea unităților de învățământ preuniversitar din municipiu. Proiectul, finanțat 100% prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a avut o valoare totală de 75.218.201,52 lei (TVA inclus).
-
O resursă practică pentru predarea fizicii atomice, nucleare și medicale - Profesor din Oradea lansează „De unde știi?”
Profesorul de fizică și matematică Patrick-Joshua Biro lansează o nouă ediție a volumului său dedicat predării fizicii atomice, nucleare și medicale. Cartea, intitulată acum „De unde știi?”, pornește de la o întrebare simplă, dar dificilă pentru orice profesor: cum putem distinge un răspuns corect de o înțelegere bazată pe rigoare și pe dovezi?
-
Cutia Bebelușului ajunge pentru prima dată în Bihor: Sprijin pentru mame și bebeluși
Programul Cutia Bebelușului ajunge pentru prima dată în județul Bihor, în cea de-a patra ediție națională a programului derulat de Asociația SAMAS și finanțat de Fundația OMV Petrom. Astfel, 130 de mame și nou-născuții lor din 35 de comunități vulnerabile din județ vor primi sprijin material și consiliere prin Asociația SAMAS, cu ajutorul unei rețele locale de 35 de specialiști.
Săptămâna viitoare, A opta premieră a Teatrului orădean
Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat din Oradea prezintă, la sfârşitul săptămânii viitoare, cea de-a opta premieră a stagiunii 2007-2008. Piesa "Mantaua", după Nikolai Vasilievici Gogol, va putea fi vizionată sâmbătă, 24 mai 2008, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
- 16 Mai 2008
- Citeste
O nouă apariţie editorială a lui Vasile Todinca
Vasile Todinca, muzeograf la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, secţia de etnografie, şi doctor în sociologie al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, şi-a lansat cea de-a patra carte, intitulată "Câmpuri socio-antropologice", publicată de editura Eikon.
- 16 Mai 2008
- Citeste
"Meciul cu FC Târgovişte este chinuitor"
Staff-ul tehnic al FC Bihor priveşte cu destulă circumspecţie partida de mâine, cu FC Târgovişte. Problemele de lot, rezultatele dâmboviţenilor din acest retur, dar şi forma mai slabă a jucătorilor săi îl determină pe Gheorghe Silaghi să considere această deplasare ca fiind foarte dificilă.
- 16 Mai 2008
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 16 Mai 2008
- Citeste
Încă un semnal că handbaliştii vor rămâne în Liga Naţională
Echipa de handbal masculin CSM D&C Oradea are şanse foarte mari să continue şi în sezonul viitor în primul eşalon valoric. Conducătorii de cluburi din Liga Naţională, masculină şi feminină, s-au întâlnit la Brăila pentru a discuta unele modificări propuse privind sistemul de desfăşurare al primei divizii.
- 16 Mai 2008
- Citeste
Concursuri open de karate
- 16 Mai 2008
- Citeste
Învinşi de o nou promovată - CSM Universitatea Craiova - CSM Leonardo Oradea 91-90
Formaţia orădeană a pierdut jocul susţinut în deplasare, împotriva nou-promovatei CSM Craiova, astfel că verdictul în privinţa calificării se va da sâmbătă, în cel de-al treilea meci dintre cele două echipe.
- 16 Mai 2008
- Citeste
Festivalul cultural-sportiv "Zilele satului Tărian"
- 16 Mai 2008
- Citeste
Rezultate surpriză în Cupa României
* Majoritatea echipelor din Liga a IV-a au considerat Cupa României un prilej de a utiliza juniorii sau jucătorii care au evoluat mai puţin campionat. * Aşa se explică eliminarea prematură din competiţie a unor favorite precum CF Liberty II, Luceafărul-Lotus II sau Vulturul Dobreşti. * Şi Frontiera a aliniat o formaţie cu o medie de vârstă scăzută, însă asta nu a împiedicat-o să continue cursa. * A mai surprins scorul cu care Granitul Nucet, Izvorul Cociuba Mare, Bihoreana Tileagd s-au impus în dauna Bihariei Vaşcău, Victoriei Avram Iancu, respectiv Tricolorului Alparea. * În sfera normalului se înscriu calificarea Crişului Aleşd, pe terenul vecinilor din Ţeţchea, şi chiar a Stăruinţei Săcueni, în fieful Unirii Valea lui Mihai.
- 16 Mai 2008
- Citeste


