Galeria Foto Art va găzdui, timp de patru săptămâni, o expoziţie inedită, realizată din lucrările cunoscutului artist fotograf Ştefan Toth A.FIAP, fondatorul şi preşedintele Clubului Fotografic Nufărul din Oradea.

Ştefan Toth va prezenta publicului vizitator o expoziţie formată din 80 de fotografii inspirate din tradiţiile populare maghiare din judeţul Bihor. Pentru realizarea acestor imagini inedite, cunoscutul artist fotograf a parcurs cu maşina peste 1.000 km în judeţul Bihor. Imaginile au fost fotografiate în condiţii deosebite, unele chiar de pe o scară mobilă, pentru a asigura o perspectivă deosebită a imaginilor, cu obiective speciale. Imaginile au fost cuprinse într-un album de fotografii, cu acelaşi generic. Albumul a apărut în îngrijirea Editurii Fotoclubului Nufărul, în limbile maghiară, română şi engleză şi cuprinde 74 de pagini color, fiind realizat la Tipografia "Honterus" din Sibiu. Prefaţa albumului poartă semnătura publicistului Sándor Csorba din Şimian, care îl introduce pe cel care răsfoieşte paginile albumului în tainele tradiţiilor şi obiceiurilor maghiare din judeţul Bihor. Vernisajul expoziţiei personale a artistului fotograf Ştefan Toth A.FIAP şi lansarea albumului
"Tradiţii populare maghiare din Bihor" vor avea loc mâine, 30 mai, de la ora 14.00, în Galeria Foto Art din Oradea.