Au încheiat sezonul cu două victorii concludente
Două victorii concludente au obţinut echipele de fotbal ale LPS Bihorul în ultima etapă a Campionatului Naţional de Juniori, ediţia 2007-2008. Cele două formaţii orădene s-au impus la scor în disputele cu grupările similare ale clubului CFR Timişoara.
Primii care au intrat în focuri au fost juniorii mari, majoritatea dintre aceştia disputând duminică ultimul meci ca junior sub tricoul LPS Bihorul. Chiar dacă au ratat calificarea la turneul zonal, lepesiştii au avut evoluţii bune pe parcursul acestui sezon, fiind în luptă pentru calificare până aproape de finalul întrecerii. Cu mai multă atenţie la jocurile cu echipele mici (vezi egalurile cu Golf şi CFR sau eşecul de la LPS Banatul), orădenii ar fi fost aproape sigur calificaţi pentru faza superioară a competiţiei. Dornici să lase o impresie bună pe final neapăsaţi de nicio miză, lepesiştii au jucat cu multă dezinvoltură, reuşind una dintre dintre cele mai bune prestaţii din actualul sezon, spulberând un adversar modest, care nu şi-a depăşit statutul de sparring-partner. Echipa orădeană încheie sezonul pe locul III, iar pentru sezonul următor doar şase jucători vor mai figura în lot, aceştia fiind în ultimul an de juniorat: Moga, Pandel, Popescu, Cheregi, Marincean, Fâşie.
Şi juniorii mici au evoluat cu aceeaşi determinare, obţinând un succes aproape identic cu colegii mai mari, încheind astfel un sezon destul de bun, dar care, la fel ca şi la juniorii A, putea fi mai reuşit.
Juniori A
LPS Bihorul - CFR Timişoara 5-0 (2-0)
Marcatori: Popescu, Sime (2), Buescu (2), Berche
LPS: Dancu - Fâşie, Sime, Buescu, Praja, Moga, Ciuciu, Podhora, Pandel, Gârz, Popescu. Au mai jucat: Berche, Marincean, Cheregi. Antrenor: prof. Lucian Stance
Juniori B
LPS Bihorul - CFR Timişoara 5-1 (3-0)
Au punctat pentru gazde Ţepele (2), Cotuna (2), Cozac
LPS: Abrudan - Bungău, Moisi, I. Crişan, Lădar, Boroş, Ilieş, Grozav, Cotuna, Ţepele. Au mai jucat: Mateoc, Brânzaş, Szabo, Dance, Onaca. Antrenor: prof. Jambor Janos



Comentarii
Nu există nici un comentariu.